Șoferul autoutilitarei a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Trei victime: o mamă și doi copii

Accident pe DN1 între Codlea și Vlădeni. 3 autoturisme sunt implicate, anunță IPJ Brașov.
Drumul este blocat pe sensul dinspre Sibiu către Brașov. Potrivit ISU Brașov sunt 3 victime conștiente. Este vorba de o mamă în vârstă de 40 de ani și cei doi copii, o fată de 6 ani și un băiat de 8 ani. Mama a fost evaluată la fața locului și nu necesită îngrijiri medicale. Cei doi copii vor fi transportați la spital, pentru investigații. La fața locului s-au deplasat un echipaj cu apă și spumă, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.

Un bărbat, care conducea o autoutilitară pe DN1, dinspre Brașov spre Sibiu, la km 188 a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autovehicul, acesta, la rândul lui, fiind lovit din spate de un alt autoturism. Ulterior coliziunii autoutilitara s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma impactului au rezultat 3 victime, rănite ușor,care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal“,  agent de poliție Nadia Olaru

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.