Festivalul Jocurilor Tradiţionale continuă în 2019 cu Ediţia a V-a. Câteva sute de copii din Făgăraș, Feldioara și orașul Victoria se vor juca şi în acest an, așa cum o făceau bunicii și străbunicii lor pe vremuri. Copiii din judeţ vor descoperi jocurile tradiționale aflate în patrimoniul imaterial transilvănean, în special cel aparţinând Ţării Bârsei. Jocul este modalitatea copiilor de a comunica, de a experimenta şi învăţa. Unele dintre jocuri au ajuns însă,  să fie practicate tot mai rar sau chiar abandonate de către tinerii de azi. În trecut în Braşovul medieval şi în Transilvania, breslele meşteşugăreşti şi autorităţile publice  încurajau  şi premiau tinerii care se distingeau la anumite jocuri şi concursuri.

Practicarea jocurilor tradiţionale este o activitate care trebuie cultivată pentru că jocul are un caracter universal şi constituie o punte de legătură între diferitele culturi şi civilizaţii  În trecut, în Braşovul medieval, şi în Transilvania, breslele mesteşugăreşti şi autorităţile publice încurajau şi premiau tineri care se distingeau la anumite jocuri şi concursuri. Iată de ce în şi în acest an, jocurile tradiționale vor fi organizate în localităţile străjuite de cetăţi medievale Făgăraş şi Feldioara, precum şi în oraşul Victoria.  Pentru început, vineri 20 septembrie peste o sută de copii de la Colegiul „Radu Negru“  şi de Școala gimnazială „Ovid Densuşianu“ vor lăsa deoparte tabletele şi computerele, vor ieşi în aer liber şi  se vor întrece în următoarele jocuri: În foc, Joc săsesc cu cercuri, Jocul “nuiaua”, Jocul „la Stobor”, Împuşcatul cocoşului, De-a bătutele sau “Ţicul”. (www.capitalajocurilor.ro). La final vor exista numai învingători, pentru că organizatorii au pregătit premii pentru fiecare copil care va descoperi jocurile tradiționale. Dragi copii, sunteți așteptați cu drag în Cetatea Făgăraşului, vineri 20 septembrie, de la ora 10!

Ulterior, jocurile tradiţionale vor fi organizate în Cetatea Feldioara şi în oraşul Victoria.
Organizarea acestor jocuri este inclusă în proiectul „Braşovul, capitala jocurilor tradiţionale”, implementat de Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” din Braşov. Pentru acest proiect, instituţia braşoveană a obţinut o finanţare nerambursabilă prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014.