Anunț oficial: Elevii care nu vor obține media 5 la Evaluarea Națională nu vor mai intra la liceu. Singura lor opțiune va rămâne învățământul profesional

Elevii care nu vor obține media 5 la Evaluarea Naționala nu vor mai putea intra la liceu, începând cu anul școlar 2019-2020. De asemenea, cei care obțin o medie sub 5 vor trebui să se înscrie obligatoriu în învățământul profesional.

Conform unui ordin privind admiterea la liceu publicat în Monitorul Oficial, elevii de clasa a VIII-a, care susțin anul viitor examenul de Evaluare Națională și obțin o medie de admitere sub 5, nu vor intra în procesul de repartizare la licee, aceștia trebuind să se înscrie la învăȚământul profesional.

 

Limita este prevazuta la articolul 2, alineatul 10 din ordin, acesta fiind semnat de Daniel Breaz, ministrul interimar al Educației: „ (10) La procesul de admitere in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2020-2021 participa numai elevii care au sustinut evaluarea nationala si a caror medie de admitere, calculata conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin, este minimum 5.00 (cinci)”.

 

În ceea ce privește calcularea mediei de admitere la liceu, aceasta rămâne aceeași. Astfel, 80% din medie de admitere al liceu va fi reprezentată de media de la Evaluarea Națională din anul 2020 și 20% de cea generală de absolvire a claselor V-VIII.

La sfârșitul lunii august, în Monitorul Oficial, a fost publicat calendarul pentru Evaluarea Națională din 2020. Potrivit acestuia, în perioada 15-18 iunie vor avea loc examenele, rezultatele urmând a fi publicate în 27 iunie. Astfel:

  • 2 – 5 iunie 2020 – Inscrierea la Evaluarea Nationala
  • 5 iunie 2020 – Incheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 15 iunie 2020 – Limba si literatura romana – proba scrisa
  • 17 iunie 2020 – Matematica – proba scrisa
  • 18 iunie 2020 – Limba si literatura materna – proba scrisa
  • 22 iunie 2020 – Afisarea rezultatelor inaintea contestatiilor (pana la ora 12:00) si depunerea contestatiilor (intre orele 14:00 – 20:00)
  • 27 iunie 2020 – Afisarea rezultatelor finale

În plus, a fost modificată și modalitatea de soluționare a contestațiilor la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a care va avea loc anul viitor. Dacă se va constata o diferență de notare mai mare de un punct între evaluarea inițială și cea de după contestație, o a treia comisie va trebui să evalueze lucrarea. Diferența prevăzută până acum era de 1,5 puncte.

 

The specified slider is trashed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.