UE vrea strategie națională privind creșterea gradului de vaccinare

sursa foto: realitatea.net

Ministerul Sănătăţii va primi de la Uniunea Europeană, în următorii trei ani, aproximativ 22 de milioane de lei de pentru implementarea mai multor măsuri care vizează creşterea gradului de vaccinare în Romania.

„Am depus în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) şapte proiecte de interes major pentru sistemul sanitar, în acord cu Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020. Am primit aprobare pentru primul proiect prin care urmărim să creştem gradul de acoperire vaccinală în ţară”, a spus ministrul sănătăţii, Sorina Pintea.

Cu banii primiţi de la Uniunea Europeană pentru implementarea primului proiect finanţat va fi elaborată Strategia Naţională de Vaccinare, inclusiv Planul de acţiuni aferent acesteia şi va fi consolidat un sistem de monitorizare a acestora, spune ministrul Sănătății.

De asemenea, va fi îmbunătăţită capacitatea instituţiilor din sistemul de sănătate pentru completarea şi accesul în timp real la informaţii privind stadiul vaccinării pentru populaţie şi stocurile disponibile. 20 de judeţe identificate ca fiind prioritare vor fi dotate cu camere frigorifice pentru păstrarea stocurilor de vaccin, cu maşini şi servicii de curierat pentru transport vaccin.

Va fi  dezvoltat si Registrul Electronic National de Vaccinari, prin crearea, în secţiunile de management al stocurilor de vaccin existente la nivelul directiilor de sanatate publica, a unui modul de calcul valoric al acestor stocuri.
Personalul din Ministerul Sănătăţii şi din structurile cu responsabilităţi în dezvoltarea şi punerea în aplicare a politicilor şi programelor de vaccinare şi imunizare va fi instruit si, nu in ultimul rând, va fi derulată  o campanie de informare şi conştientizare a importanţei vaccinarii.

 

sursa: bzb.ro, ziare.com

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.