În data de 26 august, se prăznuiește ziua Sfinţilor Adrian şi Natalia, o sărbătoare a familiei. Credincioșii sunt invitați  la Biserica Sf. Ilie din orașul Victoria și la Biserica Brâncoveanu din Făgăraș pentru a prăznui frumuseţea vieţii împreună, iubirea, unitatea, respectul şi bucuria, dar şi de a se ruga pentru toate acestea. 

Ziua Sfinţilor Adrian şi Natalia este o sărbătoare a familiei, un prilej de a prăznui frumuseţea vieţii împreună, iubirea, unitatea, respectul şi bucuria, dar şi de a ne ruga pentru toate acestea.

Cu această ocazie sunteți să facem acest lucru împreună, la
– Biserica Sf. Ilie din orașul Victoria (duminică, 25 august)
– Biserica Sf. Nicolae – Brâncoveanu din Făgăraș (luni, 26 august)

Duminică, 25 August 2019
19:00
Priveghere la biserica Sf. Ilie din Victoria
Luni, 26 August 2019
09:00
Acatist și Sf. Liturghie
17:00
Picnic și jocuri pentru familii și copii
Sfinţii Adrian şi Natalia, soţ şi soţie, sunt ocrotitori ai familiei
Mucenicul Adrian şi soţia lui Natalia au trăit în Nicomidia (în Turcia de azi), în vremea împăratului păgân Maximian, prigonitor al creştinilor. Adrian era unul dintre mai marii cetăţii, un om educat, care se supunea împăratului şi se închina la idoli. Într-o zi, la el au fost au fost aduşi 23 de creştini care erau condamnaţi la moarte. Mişcat profund de fidelitatea şi curajul celor care sufereau pentru credinţa lor, Adrian s-a convertit şi el la creştinism. Soţia lui, Natalia, care era deja creştină în ascuns, i-a fost sprijin de neclintit în perioada chinurilor îndurate. Deşi erau căsătoriţi de abia un an şi toată lumea îi sfătuia să îşi cruţe viaţa şi să se bucure de tinereţe, cei doi soţi au rămas fermi în hotărârea lor. Niciunul nu a renunţat la credinţă. După moartea soţului ei, Natalia a fost căutată de un nobil păgân care aflase că e văduvă şi voia să o ia de nevastă. Ea a fugit din cetate, rugându-se fierbinte lui Dumnezeu să îi aducă şi ei sfârşitul, pentru a fi alături de Adrian şi ceilalţi mucenici. Pentru dragostea ei, Hristos i-a ascultat rugăciunea, iar Natalia a murit, devenind şi ea sfântă, prin jertfă fără de sânge.
Cei doi soţi sfinţi sunt întăritori ai soţilor care le cer ajutorul şi ocrotitori ai familiei.