Consilierii locali, convocați în ședință ordinară

Consilierii locali sunt convocați în ședință ordinară pentru data de LUNI, 26 AUGUST 2019, orele 19,00,  în sala de şedinţe a Consiliului Local din cadrul  Primăriei Municipiului Făgăraș, cu următorul proiect al ordinii de zi prevăzut în Anexa la prezenta Dispoziție, care face parte integrante din aceasta.

Art. 2. Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi pot fi consultate la sediul Primăriei Municipiului Făgăraș – Aparatul Permanent al Consiliului Local, fiind și afișate pe site-ul primariei, potrivit opțiunii consilierilor locali- www.primaria-fagaras.ro, secțiunea Proiecte de hotărâri.

            Art. 3. Proiectele de hotărâri  au avizul consultativ al comisiilor de specialitate  din cadrul Consiliului Local al Municipiului Făgăraș, în baza competențelor acestora, conform anexei  menționate la art.1.

            Art. 4. Membrii Consiliului Local al Municipiului Făgăraș sunt invitați să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor  de hotărâri.

Art. 5. Prezenta dispoziție se poate contesta de cei interesați la instanța competentă, în termenul prevăzut de lege.

Art. 6. Dispoziția se comunică Instituției Prefectului Județului Brașov, Primarului Muncipiului Făgăraș, Secretarului Municipiului, Aparatului Permanent al Consiliului Local, Compartimentului  Evenimente Publice, Informare Cetățeni și Registratură  în vederea aducerii la cunoștință locuitorilor municipiului Făgăraș prin afișare la sediul instituției și  Compartimentului Asociații de Proprietari și Tehnologia Informației pentru afișare pe pagina de internet a unitații administrativ teritoriale.

Anexă la Dispoziția nr.954/2019

 PROIECTUL ORDINII DE ZI a Ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului  Făgăraș , convocat pentru data de  LUNI, 26 AUGUST 2019, orele 19,00 

  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Municipiului Făgăraș pe anul 2019.

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană

2.Proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei de Termoficare în Municipiul Făgăraș.

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană

3.Proiect de hotărâre privind modificarea si completarea HCL 20/28.02.2017 in sensul actualizarii principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “Extindere canalizare în Municipiul Făgăraș, jud. Brașov”, ca urmare a modificarii contributiei asiguratorii pentru munca la 2,25%.

 

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană

4.Proiect de hotărâre privind modificarea si completarea  HCL 176/2017 in sensul aprobarii cofinantarii obiectivului de investitii „Extindere canalizare în Municipiul Făgăraș, jud. Brașov”, ca urmare a modificarii contributiei asiguratorii pentru munca (CAM) la 2,25%.

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană

 

5.Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului tehnic de desființare și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții Lucrări de desființare pentru platforma betonată – C2 și bazin înot C3 Municipiul Făgăraș.

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurator, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură
  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană

6.Proiect de hotarare privind aprobarea proiectului tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “ÎNFIINȚARE REZERVĂ DE APĂ POTABILĂ LA SPITALUL MUNICIPAL DR.AUREL TULBURE FĂGĂRAȘ.

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurator, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură
  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană 

7.Proiect de hotarare privind aprobarea predării prin transfer, fără plată, în patrimoniul privat al Poliției Locale Făgăraș a autoturismului 4+1 locuri, marca DACIA LOGAN SL TECHNORED BLUE DCI 95 precum și a sistemului de avertizare optico-acustic AEGIS din patrimoniul Municipiul Făgăraș.

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          – Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                       administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană

 

8.Proiect de hotarare privind acordarea unui mandat special ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ISO MEDIU” ÎN DOMENIUL SALUBRIZĂRII LOCALITĂȚILOR DIN JUDEȚUL BRAȘOV, în scopul implementării acquis comunitar în domeniul managementului deșeurilor de ambalaje.

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană 

9.Proiect de hotarare privind însușirea Raportului de evaluare nr.26/27.02.2019 întocmit de către Ing.Dipl.Enuică Viorel pentru imobilul situat în Făgăraș, str.13 Decembrie, bl.21, ap.6, aprobat la vânzare.

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurator, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură
  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană

 

  1. Proiect de hotarare privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui teren domeniu public în suprafață de 998,75 mp, parcarea stângă din fața Cetății Făgăraș, în vederea organizării și desfășurării evenimentului “Festivalul Păstrăvului Făgărășean“, în perioada 21-22 septembrie 2019.

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană 

11.Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului de vânzare a locuințelor construite pentru tineri prin Agenția Națională pentru Locuințe.

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor

12.Proiect de hotarare privind aprobarea listei de repartizare a unor locuințe pentru tineri, destinate închirierii, construite din fondurile Agenției Naționale pentru Locuințe, situate în Str.Câmpului, bl. A, B, C, E, F, I și J și aprobarea valorii nominale  a chiriei lunare.

 

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurator, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură
  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană

 

13.Proiect de hotarare privind realizarea unor operațiuni de cadastru și carte funciară privind imobilul teren și construcții situat în Făgăraș – bază sportivă/agrement Parc Regina Maria, în suprafață de 15.427 mp, înscris în CF.nr.100630 Făgăraș.

 

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurator, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură
  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană

 

14.Proiect de hotarare privind organizarea licitației publice pentru atribuirea locurilor de parcare de reședință situate în Municipiul Făgăraș, str.Titu Perția, str.Gării și str.Mihai Viteazul.

 

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurator, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură
  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană

 

15.Proiect de hotarare privind aprobarea Transportului Public Local cu titlu gratuit, în perioada 16-22 septembrie 2019.

 

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană

 16.Proiect de hotarare privind propunerea de numire a reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliul de Administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Făgăraş.

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurator, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură
  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană

17.Proiect de hotarare privind modificarea Organigramei, a statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Făgarăş, al Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Făgăraș și al Direcției de Asistență Socială Făgăraș.

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurator, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură
  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană

                18.Proiect de hotarare privind modificarea și completarea anexei nr.1 la  H.C.L. nr. 81/24.04.2019 –  privind CALENDARUL MANIFESTĂRILOR CULTURAL-EDUCATIVE, SPORTIVE ŞI ARTISTICE de interes municipal, care se vor desfăşura pe parcursul anului 2019 în Municipiul Făgăraş şi evidenţierea fondurilor necesare în bugetul local al anului 2019.

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurator, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură
  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană

19.Proiect de hotărâre privind alegerea unui consilier ca președinte de ședință. (SEPTEMBRIE 2019).

 

Inițiator  : Primarul Municipiului Făgăraș – Gheorghe Sucaciu

Aviz consultativ :          –    Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi                                                                     administrarea domeniului public şi privat al municipiului

  • Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurator, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură
  • Comisia pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură
  • Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement
  • Comisia pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor
  • Comisia de turism, relaţii externe şi integrare europeană

 

20.Diverse.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.