sursa tion.ro

Agenții locali din cadrul Compartimentului de Ordine Publică al Poliției Locale Făgăraș au ajutat, serile trecute, pentru găsirea unei biciclete care figura ca fiind furată.

În data de 15.08.2019, în jurul orelor 20:00, polițiștii locali din cadrul Compartimentului de Ordine Publica al Politiei Locale Făgăraș, la solicitarea lucrătorilor Biroului de Ordine Publica a Politiei Municipiului Fagaras au acordat sprijin privind identificarea unei biciclete care figura ca fiind furata. În baza informațiilor, polițiștii locali au efectuat verificări și investigații în zona stadionului municipal, ocazie cu care a fost identificată numita V.C., în vârstă de 30 ani, care a declarat verbal faptul că bicicleta îi aparține, cumpărând-o de la o persoană necunoscută”, au informat reprezentanții Poliției Locale Făgăraș.

V.C. a fost condusă la secția de Poliție a municipiului Făgăraș, alături de bicicletă, iar cercetările continuă pentru  infractiunea de furt.