Spitalul Municipal Făgăraș a rămas fără manager, după ce Persida Tâmboiu, cea care ocupa această funcție din 2018 ca interimar și din ianuarie 2019, în urma concursului câștigat, și-a anunțat demisia. În cadrul unei conferințe de presă, organizată în această dimineață, la sediul Primăriei Făgăraș, Persida Țâmboiu și-a anunțat demisia în semn de protest față acțiunea deputatului USR Emanuel Ungureanu, de a denigra spitalul

 

Managerul Spitalului Municipal, Persida Tâmboiu, care deține această funcție din 2018 ca interimar și în urma unui concurs din ianuarie 2019, și-a anunțat în această dimineață demisia din funcția de conducere a unității medicale din orașul nostru, în semn de protest. Aceasta spune că în postările despre spital, făcute de deputatul USR Emanuel Ungureanu pe rețelele de socializare, adevărul a fost trunchiat, fără o documentare și în scop electoral.

După cum se știe, de pe rețelele de socializare, în urmă cu două săptămâni, spitalul din Făgăraș a fost vizitat de domnul deputat Emanuel Ungureanu. Vreau să subliniez răul pe care îl poate provoca unei comunități o astfel de vizită, prin lipsa de documentare. În ultimii ani s-au schimbat multe, după cum știți. Ați fost martori, ați fost prezenți la toate acțiunile care s-au desfășurat în spital. S-au făcut, se fac și sunt planificate investiții viitoare. Știm că aceste lucruri nu se realizează peste noapte, sunt  greu de realizat iar schimbarea totală a unui spital nu se face bătând din palme. Poate domnul deputat USR Ungureanu ne poate spune cum se pot face astfel de minuni. Concret, nu cu filmări prin spatele curții, nu cu acoperișuri vechi postate, cu comentarii tendențioase, care nu fac decât să pună toate eforturile făcute în ultimii ani într-o lumină proastă. Suferă o comunitate întreagă, nu numai angajații spitalului. Echipa medicală și personalul auxiliar fac toate eforturile să crească calitatea serviciilor, dar în momentul în care se întâmplă astfel de lucruri, faci un pas înainte și 10 înapoi. Domnul deputat a preferat să arate clădiri vechi de zeci de ani, care până acum câțiva ani nu au suferit nicio modificare, nu au fost reabilitate din lipsa sprijinului financiar, a implicării și a bunăvoinței celor car le-au  administrat și gestionat. Pot să  spun că la spital, lucrurile merg în direcția bună, se fac investiții în continuare. Echipa medicală și non-medicală depun eforturi să repare o imagine, care știm cu toții cum era cu ceva timp în urmă. Nu spun că acum lucrurile sunt perfecte, dar se merge într-o direcție bună. Prin mentalitatea lui, ne-a arătat că face parte din aceeași clasă politică, care a fost și este la guvernare și își aduc aminte o dată la patru ani că trebuie schimbat ceva. Dacă fiecare și-ar face treaba zi de zi, nu am fi în situația de acum. Drept urmare, eu îmi dau demisia. Refuz să lucrez într-un sistem în care politicul se implică atât de mult, în care nu contează valoarea umană, contează doar politica iar USR-ul cu ceea ce a făcut a făcut un mare dezavantaj, o mare problemă comunității în care ne aflăm. Demisia vine ca reacție a unui profesionist, care nu a vrut decât să contribuie la îmbunătățirea infrastructurii medicale a Țării Făgărașului. Nu am avut niciun interes politic și de niciun alt gen, din momentul în care am acceptat să merg la spital.Singurul interes care m-a determinat să merg, să accept această provocare a fost schimbarea pe care ar fi trebuit să o facem cu toții“, a spus Persida Țâmboiu, managerul Spitalului

Reamintim că deputatul clujean a făcut câteva postări din spitalul din Făgăraș, în care aduce acuzații grave, dar și cuvinte jignitoare. Secția de Peediatrie a fost unul din subiectele alese de deputat. Acesta a filmat clădirea veche, cu cităm „TERMOPANE LA JEG“, dar nu a făcut nicio precizare referitoare la lucrările la noua Secție de Pediatrie, care au început în sfârșit anul acesta iar pentru clădirea veche a pediatriei este realizat un proiect cu fonduri europene, pentru realizarea unui Ambulatoriu modern.

Nu mă consider vinovată, pentru că astfel de situații, în momentul în care tu ca și profesionist, ca și conducător al unei instituții ai demonstrat că se pot face lucruri bune și vin astfel de persoane, care încă o dată subliniez nu au decât interesul politic, din păcate nu pot să lucrez în astfel de mod. Nu mă consider vinovată de nimic, consider că am făcut tot ceea ce am putut ca lucrurile să meargă, spitalul a  fost ajutat și de primăriei, fiind direct interesați ca comunitatea să aibă servicii medicale de cea mai bună calitate. S-au făcut o serie de lucruri bune, o serie de investiții care nu s-au făcut înainte. Toate aceste lucruri sunt rodul colaborării din ultimii doi  ani. Ați avut în repetate rânduri reportaje, știri pe aceste subiecte. Ca astfel de oameni să vină și să arate cu degetul în contextul în care nu fac absolut nimic pentru comunitate. De ce nu vin astfel de oameni, pentru că domnul face parte dintr-o comisie medicală, timp de patru ani, la numărul de spitaluri care există în România, pot să vină de două ori într-un mandat și să vadă care sunt problemele concrete. Nu vii să dai cu pietre, vii mai întâi să întrebi cu ce poți să ajuți și apoi dacă respectiva echipă nu își face treaba poți să-i urechezi. Scos din context un lucru poate fi rău sau bun, știți asta că sunteți jurnaliști.  Domnul deputat a venit în spital, nu s-a prezentat deși există acel ordin care menționează în ce condiții poți să vii în spital, fie că sunt controale cu tematică, fie că sunt inopinate. În momentul în care vii într-o instituție publică, nu neapărat într-un spital, în orice instituție publică, persoana sau echipa care vine e obligată să se prezinte la direcțiune, să comuince obiectul vizitei și sunt însoțiți fie de reprezentantul acelei instituții, purtătorul de cuvânt, fie se desemnează o persoană care îi însoțește pe tot parcursul vizitei. Domnul deputat nu a făcut acest lucru, domnul deputat s-a dus de la sine putere și a început să filmeze ceea ce i-a convenit. În plus a făcut și afirmații care nu au fost susținute. După cum știți, la spital există camere de filmare și noi avem versiunea noastră și dânsul versiunea lui. Nu a fost sechestrat, nu a fost bruscat. “, a mai spus Persida Țâmboiu. 

Așadar, primarul va numi o echipă interimară. Potrivit acestuia este vorba de dr. Mihaela Pandrea, care va ocupa funcția de manager și dr. Constantin Grigoriță, de director medical.

Această demisie vine ca  formă de protest. Doamna Persida a venit din societatea civilă ca manager al spitalului, nefăcând parte din niciun partid politic. Bineînțeles, eu am avut discuții cu doamna Persida, pe parcursul acestei perioade, și din cauza acestor presiuni politice ce se intensifică în această perioadă, vin alegeri prezidențiale, vin alegeri locale și un manager care nu face parte din niciun partid politic, un manager care vrea să-și facă doar datoria, lucrează destul de greu sub această presiune. Decizia i-am respectat-o și în următoarea perioadă o să desemnez o conducere interimară, până la organizarea concursului și am înțeles toate motivele pe care mi le-a prezentat doamna Persida, dar eu văd această demisie ca formă de protest și ca o atragere a atenției comunității, atunci când un partid politic și își face o companie sau atragere de voturi pe un anumit subiect și mai ales pe un subiect sensibil în România, sistemul de sănătate și infrastructura de sănătate nu arată așa de un an , doi, arată așa de ani de zile. În ultima perioadă, văzând că la spital se fac investiții cu ajutorul Primăriei, Ministerului Sănătății, prin diferite programe, și aici vorbim de dotările spitalului, nu poți să vii și să faci o afirmație din punctul meu nefondată, și tot ce au muncit aceste persoane să se ducă de râpă într-o singură zi.“, a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

La finalul conferinței, Persida Țâmboiu, a prezentat câteva din investițiile importante din spital, din ultimii doi ani, investiții în valoare de aproape 5 milioane de lei. Este vorba de aparatură performantă în majoritatea secțiilor, dar și modernizări și reabilitări.

Conferința de presă integrală în video de mai jos.

Conferința de presa.19-08-2019

Publicată de Gheorghe Sucaciu pe Duminică, 18 august 2019