sursa foto: Imnul Romaniei (Romanian Anthem) – YouTube

În fiecare an, la data de 29 iulie, sărbătorim Ziua Imnului Naţional al României, unul dintre simbolurile naţionale, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului. Mai exact, pe data de  29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, după citirea noii Constituţii, un grup de tineri condus de Anton Pann, a cântat pentru prima dată imnul Revoluţiei paşoptiste „Deşteaptă-te, române”. Versurile aparțin lui Andrei Mureșanu și sunt extrase din  poemul patriotic „Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu şi publicat în suplimentul „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, nr. 25 din 21 iunie 1848, după prima parte a Proclamaţiei de la Izlaz.  Muzica imnului este semnată de Anton Pann.

Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în anul 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. În anul 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat prima înregistrare instrumentală a piesei, iar corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală a imnului, în acelaşi an – 1910.  Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, iar la ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.

 

În această zi de sărbătoare pentru români, la Făgăraș, între orele 10.00 – 12.00 și 16.00- 18.00, când ceasul va bate ora exactă, în fața Casei Municipale de Cultură, va putea fi ascultat Imnul Național ”Deșteaptă-te, române!”