Conducătorul autoturismului, vinovat de accidentul produs ieri după-amiază, pe drumul dintre localitățile Hurez și Săsciori, nu avea permis de conducere. Potrivit, purt. de cuv. al IPJ Brașov, Alina Ivan, bărbatul de 41 de ani, din comuna Șoarș, s-a angajat într-o  depășire, apoi a intrat în coliziune cu semiremorca TIR-ului. Ambele autovehicule au ieșit în afara carosabilului. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu rănirea ușoară a pasagerei din autoturism, care a fost transportată la spital. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, dar și sub aspectul conducerii fără permis de conducere.