Ursul a produs teroare în familiile locuitorilor din comuna Hârseni.  De mai bine de două săptămâni, animalul intră aproape în fiecare seară, fie în gospodăriile oamenilor din Copăcel, fie la Hârseni. A omorât oi, găini, a distrus stupii sau grădinile de zarzavat iar oamenii de frică încearcă să-și baricadeze grădinile și curțile cu ce pot, pentru a ține animalul sălbatic departe. Și pentru că autoritățile se arată neputincioase în această problemă gravă și ridică din umeri ,invocând legile protective pentru acest animal, oamenii din sat nu vor să stea cu mâinile în sân. Vor să strângă semnături și chiar să se prezinte la Ministerul Mediului, pentru a cere împușcarea acestui urs nărăvit sau găsirea altor soluții viabile pentru ca animalul să fie ținut departe de locuințele oamenilor. 

În urmă cu două nopți, ursul a intrat din nou în gospodăria unui localnic din Hârseni. A ajuns în grădină și de acolo, pentru că a simțit oile în șura casei, a rupt pur și simplu scândurile anexei gospodărești și a intrat la oi. A luat una și a mâncat-o chiar în grădină. De atunci, oamenii nu mai pot dormi noaptea.

„Nouă ne-a omorât o oaie, însă frica e cea mai mare. Nu poți să stai cu tractorul în pragul ușii să te aperi de animalele sălbatice! Toată lumea spune că ursul e protejat, dar animalele noastre nu sunt protejate? Vine ursulețul, vine ursulețul, dar oile? Și dacă cei de la ONG-uri îi protejează, să vină să stea aici cu mine zi de zi, noapte de noapte, să ne păzească pe noi și animalele noastre. Am cerut ajutor și autorităților, am fost la primărie și ne-a spus că nu au ce să facă. M-au îndrumat să fac plângere și să fac dosar să mă despăgubească pentru oaia mâncată de urs. M-au pus să umblu pe la medic, dacă am crotal, că dacă nu am, nu îi dă bani“, ne-a spus  Livia Bălan.

„Toată șura am baricadat-o, e plină cu tablă și sârmă înghimpată. Unde suntem? În Vestul Sălbatic?“

Nici vecinii familiei, unde a intrat ursul, nu sunt mai liniștiți, mai ales că potrivit acestora nu au niciun bec pe strada unde locuiesc și sunt nevoiți să iasă în fața băiatului lor, atunci când acesta se întoarce de la muncă, noaptea.

Sunt nevoită să îmi păzesc băiatul, când vine de la schimbul 2 , pentru că nu e un bec pe stradă de 6 luni. Tot ne mint că luni, luni, nu știu în care luni o să rezolve. Eu l-am întrebat pe vice dacă are bec la poarta lui și a zis că nu. I-am zis: cum să nu, că ai bec cât Casa Scânteii. Nu se poate așa să trăim aici, ca în sălbăticiune. Eu țin animalele să le mănânc, nu să vină animalele sălbatice să le ia. Suntem nevoiți să nu dormim noaptea, eu sunt bolnavă, îmi trebuie odihnă. Eu, azi-noapte, toată noaptea am stat îmbrăcată și am păzit casa. Toată șura am baricadat-o, e plină cu tablă și sârmă înghimpată. Unde suntem? În Vestul Sălbatic? De când mă știu, așa ceva nu s-a întâmplat și nu ne ajută nimeni. Am fost la Primărie și a zis că nu au ce să facă. Păi atunci, cine trebuie să ne reprezinte? Noi am votat pe cineva să ne reprezinte, am votat un primar și tot la patru ani se votează. Eu vă spun sincer că am votat cu PSD-ul, că așa am votat, dar nu-i de treabă. Ne spune că noi două suntem recalcitrante, dar suntem pentru dreptul nostru. Nu e normal să stau cu bărbatu-meu cu furcile, cu securea, cu lanterne, ca să ne păzim băiatul până intră în curte, că nu știm sălbăticiunea cum apare de după casă, pe întuneric, fără becuri pe stradă“, ne-a spus Silvia Bălan.

„Nu cred că se rezolvă problema și ne-am gândit să luăm noi atitudine și să facem o petiție la Ministerul Mediului“

Chiar dacă singurele măsuri legale sunt goanele sau zgomotele puternice pentru a speria ursul și îndepărta, oamenii spun că dacă nu se iau măsuri la nivel local, vor strânge chiar ei semnături, pentru a-și apăra familiile și animalele de fiarele sălbatice.

Nu cred că se rezolvă problema și ne-am gândit să luăm noi atitudine și să facem o petiție la Ministerul Mediului, să vină să-l împuște că nu e o soluție să-i mute de la mine și mă bucur că astăzi nu mănâncă oile la mine și le mănâncă la vecinul. Acum, l-au mânat la Copăcel. Am înțeles că a trecut râul aseară și l-au mânat la Copăcel, cu petardele. Ne e frică că ne trezim cu ursul în curte. Ce faci dacă te trezești cu ursul în spate? “, ne-a spus Livia Bălan.

Contactat telefonic, primarul comunei Hârseni, Mihai Oltean, nu a răspuns nici de această dată jurnaliștilor prezenți la fața locului.