După multiplele discuții și chiar răfuieli iscate în urma proiectului de hotărâre privind prima tranșă de împrumut care să fie transferată spre modernizarea străzii Doamna Stanca, astăzi lucrurile s-au lămurit. Consilierii locali, 14 la număr, s-au întâlnit în ședință extraordinară iar pe ordinea de zi, la suplimentare  a fost reluat subiectul privind transferul sumei de 1.800.000 lei pentru modernizarea acestei străzi. După discuții de aproape o oră pe marginea acestui subiect, și în special privind legalitatea acestei acțiuni, dar și necesitatea acesteia, 13 dintre consilieri au votat „Pentru“, inclusiv consilierul Alexandru Mazilu, cel care s-a opus inițial, dar și consilierii PSD: Florin Alexandru, Anca Cîrlan și Ion Bogdan. Singurul care s-a abținut de la vot a fost Valentin Clonț.

Reamintim că proiectul de hotărâre a fost respins la sfârșitul lunii iunie, în ședința ordinară a Consiliului Local, motivele invocate de aleșii care s-au împotrivit fiind diverse: de la legalitatea acestei acțiuni și până la punerea în pericol a realizării variantei ocolitoare. La fel ca la prima ședință, precum și în emisiunile, știrile din presa locală și la această ședință executivul a venit cu explicații, cu legi care întăresc această decizie.

„Am avut și o dezbatere în direct cu domnul Cosmin Poparad și i-am explicat legalitatea și oportunitatea acestei hotărâri și aș vrea să vin cu precizările de legalitate. Ordonanța 11 din 2018, la articolul 63 spune că: „prezentul act normativ prevede completarea Legii nr. 273/2006 prin asigurarea posibilității compensării tragerilor autorizate din finanțările rambursabile contractate de o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială, în sensul mutării de sume autorizate ca trageri pentru anul curent de la o finanțare rambursabilă la alta în cadrul sumei totale autorizate pentru anul respectiv, în cazul acelei unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale. În contextul angajării integrale a limitei de trageri pentru anul curent, această modificare legislativă creează flexibilitate în utilizarea finanțărilor rambursabile contractate de o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială și deblocarea finanțării din credite a investițiilor publice de interes local, în funcție de prioritizarea acestora de către autoritățile administrației publice locale.“, a completat primarul.

Așadar, aceste trageri de bani, respectiv prima tranșă de bani, de 1 858.194,87 lei, poate fi folosită la alte investiții, potrivit legii. Iar Executivul a ales varianta folosirii acestei sume de bani, pentru că altfel aceasta s-ar putea pierde, în condițiile în care varianta de ocolire a orașului așteaptă să fie trecută în proprietatea Făgărașului de aproape un an de zile.

Deși, inițial, înainte de vot, consilierul Ion Bogdan, după o consultarea cu colegii PSD, a propus amânarea acestui proiect, pe motivul absenței din plen a liderilor PSD, Ion Negrilă și ALDE, Cosmin Poparad, ceilalți colegi nu au fost de acord, justificând faptul că și la următoarea ședință vor fi consilieri care vor lipsi. Astfel după discuții destul de lungi, proiectul a primit votul consilierilor locali.

S-a votat acest proiect, am mai explicat încă o dată. Cred că astăzi, consilierii au conștientizat că toate temerile lor că nu există legalitate și  oportunitate, nu sunt justificate. Bineînțeles s-a văzut clar că cei care au pornit acest subiect și au dezinformat că nu există legalitate și oportunitate, nu s-au prezentat astăzi. Fără dânșii, văd că fiecare consilier a votat așa cum a crezut și nu numai cum au crezut, au votat pentru a construi și a pune în aplicare aceste proiecte“, a declarat primarul Făgărașului.

În ceea ce privește proiectul de modernizare, primarul declară că sunt două variante: fie strada Doamna Stanca va fi modernizată în forma actuală, fie cu un sens de mers, plus parcări laterale și pistă de biciclete. Consilierii locali vor aproba varianta finală pentru modernizarea acestei străzi

După cum s-a și discutat în spațiu public, voi veni cu două propuneri de soluții pentru acest drum Doamna Stanca. Voi intra în consiliu iar consiliu va decide ce proiect vom pune în aplicare“, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Reamintim că acel credit, în valoare de peste 28 de milioane de lei, a fost luat de Municipiul Făgăraș pentru refinanțarea datoriei publice existente, dar și pentru „Reabilitare și modernizare străzi în Municipiul Făgăraș“ și mai exact pentru finanțarea lucrărilor la varianta de ocolire a orașului. Deși s-au obținut toate avizele și au fost făcute toate demersurile, inclusiv credit pentru realizarea acestei investiții de către autoritățile locale, ocolitoarea Făgărașului „stă“ prin birourile ministerelor, la București iar realizarea acesteia nu se poate executa în aceste condiții. Este nevoie de o Hotărâre de Guvern, pentru ca aceasta să treacă în proprietatea municipiului, pentru ca ulterior administrația publică să facă demersurile necesare începerii lucrărilor de realizare.

În acest context, de întârziere a instituțiilor statului în a preda acest drum Făgărașului, pentru a fi modernizat și implicit în contextul în care Făgărașul a contractat un credit  de peste 28.500.000 lei iar prima tranșă de bani trebuie retrasă până la data de 15 august, în caz contrat potrivit reprezentanților primăriei suntem pasibili la penalități și la pierderea acestei sume, executivul a propus ca această primă tranșă de bani, respectiv 1.800.000 lei să fie folosită pentru modernizarea străzii Doamna Stanca, lucrarea contractată deja.

Tot pe acest subiect:

Acuzații grave în plenul ședinței de consiliu local. „Ocolitoarea Făgărașului“ și modernizarea străzii „Doamna Stanca, motivele de dispută

Primăria Făgăraș vine cu lămuriri privind cele două investiții: str. Doamna Stanca și varianta ocolitoare a Făgărașului