sursa foto: turdanews.ro

În data de 27 iunie 2019, din sediul Primăriei Mândra fost ridicat un bărbat acuzat de luare de mită. Acesta lucra în cadrul Primăriei Mândra ca inginer topometrist. Bărbatul este acuzat că a cerut și a primit de la un cetățean din Mândra suma de 2000 de lei pentru ca acesta să întocmească un plan parcelar favorabil persoanei în cauză. Suma a fost găsită în buzunarul său. Pe rol au intrat și procurorii de pe lângă Tribunalul Brașov.

„Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită și riscă pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea ocupării unei funcții publice. Persoana în cauză a fost pusă sub control judiciar,” a declarat procurorul Adrian Aldea,  purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.