Este greu să auzi de Făgăraș și de împrejurimile sale și să nu vrei să te reîntorci aici. Tocmai de aceea, pentru a respecta acest tipar, sătenii din Boholț au o tradiție aparte legată de sărbătoarea Nașterii Sf. Ioan Botezatorul. Luni, de Sânziene, sătenii din Boholț își îmbracă straiele populare și reînvie tradiţia de Sânziene, aceea de a face coroniţe şi cruci din flori pe care le aruncă peste case cu gândul la persoanele dragi.

„Sărbătoarea sânzienelor are loc în fiecare an în data de 24 iunie, zi în care prăznuim ”Nașterea Sf. Ioan Botezătorul . Zi în care fiecare credincios după ce a participat la Sfânta Liturghie, împletește o coroniță din flori de sânziene și apoi o aruncă peste casă, rostind numele persoanei dragi. Tot în această zi întreaga comunitate se îmbracă în port popular, pe care îl au ca moștenire de la înaintașii lor, demonstrând prin acest lucru faptul că îi au în suflet și minte pe cei plecați la ceruri. Dar prin purtarea portului popular, noi ca și comunitate și nu numai reconfirmăm faptul că suntem un popor statornic, drept, credincios, și nimeni nu poate să ne umbrească rodul muncii mâinilor noastre”, ne-a spus preotul paroh din Boholț, Cătălin Socaciu.

Sărbătoarea Sânzienelor începe în ajun prin procesiunea la cimitir, unde se împodobesc mormintele cu flori de sânziene. Tinerii se ocupă apoi de împodobirea troiţelor din sat cu cruci din aceleaşi flori, iar familiile se îngrijesc să nu le lipsească crucile din sânziene de la porţi. Slujba din ziua hramului este urmată de o agapă frăţească.

Se mai spune că în noaptea de Sânziene se deschid porțile cerului. De asemenea, Sânzienele, Drăgaica, sau „Cap de vară„ reprezintă o zi cu puternice semnificații  care au legătură cu iubirea.