foto: facebook- Țara Făgărașului

Țara Făgărașului va avea propriul brand! În acest sens, membrii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară- Țara Făgărașului, din care fac parte primăriile Țării Făgărașului în principal, s-au întâlnit ieri în cadrul ședinței ordinare a lunii și au discutat cu specialiști în domeniu despre realizarea brandului Ţara Făgăraşului.  Întâlnirea din această lună a avut loc la Căminul Cultural din Rotbav din comuna Șoarș și au luat parte și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea și vicepreședintele CJ Brașov, Adrian Gabor, Consiliul Județean fiind membru de luna trecută în această asociație.

„Am avut o întâlnire cu specialiști din București, cu o firmă care lucrează pentru partea de branduri, cu cercetare și cu tot ce înseamnă în spatele unui brand adevărat. Pentru noi, acesta este un obiectiv pe care vrem să-l facem anul acesta, să definim și să realizăm partea de brand a Țării Făgărașului. Pe lângă faptul să realizăm un logo, un slogan și tot ce înseamnă partea de brand, se va face și o întreagă cercetare în spate, în baza căreia se va face acest logo pentru brandul Țării Făgărașului, care îl vom folosi ulterior pentru tot, atât în turism, cât și în partea de administrație.“, ne-a spus Ioana Bogdan, director executiv la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Țara Făgărașului.

Ideea de a crea un brand al Țării Făgărașului a venit în urma vizitei făcută anul trecut de primarii Țării Făgărașului, în Germania.

Ideea aceasta a plecat și prima discuție pe tema aceasta am avut-o când am fost în Germania, pentru că noi am fost acolo în Regiunea Auerbergland și era brandul din zona Bavaria. Ei aveau efectiv brandul lor peste tot: în aeroporturi, în instituții, în pensiuni, la intrările în localități, erau oarecum definiți, știai că ești în regiunea lor. Și atunci, asta vrem să facem și noi, să ne definim, ce suntem ce oferim. Lumea când ajunge în Țara Făgărașului, să reiasă acest lucru, printr-un logo pe care noi îl vom folosi, un logo cu slogan, o să vedem exact ce înseamnă, pentru că încă nu am lucrat la el. Ieri a avut loc prezentarea a tot ce înseamnă un brand adevărat și ce ar trebui să facem noi pentru asta. Ulterior va fi prezentarea ofertei din partea firmei cu care noi am discutat și ulterior să semnăm contractul și să ne apucăm de treabă“, ne-a declarat Ioana Bogdan, director executiv la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Țara Făgărașului.

previous arrow
next arrow
Slider

De asemenea, tot în cadrul ședinței s-a votat acceptarea comunei Porumbacu de Jos în cadrul asociației.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Țara Făgărașului mai are are în componență următoarele UAT-uri:  Cârțișoara, Arpașu de Jos, Consiliul Județean Brașov, Ucea, Victoria, Viștea, Drăguș, Sâmbăta de Sus, Lisa, Recea, Beclean, Voila, Cincu, Șoarș, Jibert, Comăna, Părău, Hârseni, Sinca Nouă, Șinca, Șercaia, Mândra, Ticuș, Rupea și Bran.