Se anunță un weekend cu muzică și voie bună la Făgăraș. Festivalul de muzică Summer Fest își va deschide porțile în acest sfârșit de săptămână, în perioada 14-16 iunie. Începând de vineri, pe scena amplasată în parcarea de la Stadion, vor urca artiști locali, trupe de rock, dar și nume sonoare ale muzicii populare locale. Astfel că, începând cu ora 17:00, startul distracției va fi dat de reprezentația micuților de la Hansel și Gretel. Seara de vineri va fi încheiată de trupa ICAR. Sâmbătă, distracția continuă și sunt așteptați să încânte publicul făgărășean soliști de muzică populară și grupul Armonia. În ultima zi a festivalului, vor urca pe scenă Mioara Marincă, Viorica Cerbu, Olimpiu Băcilă și mulți alții. Summer Fest se va încheia cu recitalul celor din trupa Vesuvius. Pe lângă muzică, organizatorii au mai pregătit și concursuri, jocuri, un parc de distracții, mici, bere și multe alte surprize. Tot în cadrul festivalului, va fi și o prezentare de carte. Autorul Cosmin Chelcea își lansează volumul „Trăind cu inima deschisă”.

Spectacolele vor debuta în fiecare după-amiază de la ora 17.00 și vor dura până în jurul orei 22.00.

,Summer Fest”, este organizat de Asociaţia Icar Music împreună cu Primăria Făgăraş.