Chiar dacă au câștigat în instanță terenul în suprafață de peste 60 de hectare, încă de acum doi ani,  locuitorii din Beclean nu se pot folosi de acesta. Potrivit autorităților locale, Agenția Domeniilor Statului tergiversează neîntemeiat punerea în aplicare a sentinței judecătorești, privind semnarea protocolului de predare-primire. Mai mult, în urmă cu puțin timp, la Primăria Beclean s-a prezentat o persoană care a încheiat un contract de concesiune cu ADS pentru acest teren. Așa că singura soluție, ca oamenii să intre în posesia acestor terenuri, este un nou proces cu agenția. Astfel că, la ultima ședință de consiliu local, aleșii au votat angajarea unui avocat care să reprezinte comuna în acest proces.

 

Avem un subiect de asemenea delicat, privind litigiul cu Agenția Domeniilor Statului, pentru că noi avem teren de 62 de hectare, terenul proprietarilor, persoane fizice din Beclean, care a fost câștigat în instanță cu sentință definitivă de către comuna Beclean. Am notificat Agenția Domeniilor Statului și le-am arătat acest lucru, că ne trebuie protocolul să ne preluăm acest teren, însă ne-am trezit zilele trecute cu un domn care a venit cu un contract făcut din luna mai, anul curent, cu Agenția Domeniilor Statului, un contract de concesiune. În aceste condiții, am luat legătura cu avocatul și continuăm în instanță cu acțiunea aceasta de „obligația de a face“ și le vom cere și penalități acestor domni de la Agenția Domeniile Statului, pentru că este terenul oamenilor și trebuie să-i punem pe oameni în posesie“, ne-a declarat Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.

Primăria Beclean nu este singura administrație locală care se confruntă cu astfel de probleme. Numeroase primării din întreaga țară s-au văzut nevoite să acționeze în instanță Agenția Domeniilor Statului, deoarece refuză să pună în aplicare o sentință definitivă a instanței de judecată.

previous arrow
next arrow
Slider