Cod galben de ploi torențiale, furtuni și grindină în 33 de județe

Meteorologii ANM au emis, joi, o avertizare meteo Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în 33 de județe din țară.

Potrivit prognozei ANM, se vor semnala ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină în Maramureş, Moldova, Transilvania, local în Muntenia şi Dobrogea şi în zonele de deal şi de munte.

Atenţionarea este valabilă de joi de la ora 12.00 până vineri, la ora 3.00.

Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

 

De asemenea, meteorologii anunţă că instabilitatea atmosferică se va menţine în majoritatea regiunilor ţării până luni, 3 iunie.

ANM a actualizat informarea privind manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru intervalul 30 mai, ora 10.00 – 3 iunie, ora 10.00.

Temporar, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, joi îndeosebi în regiunile nordice, centrale şi estice, apoi în majoritatea regiunilor. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp.

[smartslider3 slider=1]

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.