Administrația publică locală va implementa un proiect menit să reducă birocrația din compartimentele Primăriei. Banii pentru acest proiect vin  prin Programul Operațional Capacitate Administrativă și este vorba de peste 2.000.000 de lei. 

Consilierii locali, întruniți în această seară, în ședință ordinară de consiliu local, au aprobat ca oportună şi necesară participarea Municipiului Făgăraş în calitate de beneficiar în cadrul P.O.C.A. 2014-2020 Apel: POCA/350/2/l/Introducerea de sisteme şi standarde
comune în administraţia publică locală CP10/2018, în vederea finanţării şi realizării proiectului „Administraţie publică împreună cu cetăţenii”.  De asemenea, aleșii au aprobat valoarea totală a proiectului „Administraţie publică împreună cu cetăţenii” în
cuantum de 2,257,801.75 lei (inclusiv TVA), din care contribuţia Municipiului Făgăraş la realizarea proiectului, în cuantum de 45.156,04 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 30 de luni începând cu data de 16.05.2019, data la care s-a încheiat între MDRAP, AM POCA şi Municipiul Făgăraş  contractul de finanţare nerambursabilă.

„Este un proiect destul de important. După cum vedem cu toții, birocrația în primării și în instituțiile publice este foarte mare iar noi, prin acel proiect, vom reduce timpii de procedură, pentru a ajuta cetățeanul, adică: vine și înregistrează cererea, vom avea o monitorizare și deja ne apare timpul legal de răspuns și de rezolvare a acelei petiții, iar pe sfârșitul perioadei în care ar trebui să răspundem, fiecare compartiment este atenționat. La sfârșitul perioadei, dacă nu se răspunde acelei cereri, eu voi fi atenționat, cu un punct roșu, având un monitor, ce compartiment nu a răspuns și voi putea verifica iar funcționarul să vină să explice de ce nu a rezolvat acea problemă. De asemenea, vorbim și de documente înregistrate , un management al documentelor. Documentele vor intra mult mai ușor și se va putea lucra online mult mai repede. După cum vedeți, această tehnologie este destul de scumpă, costurile proiectului sunt mari iar aceste lucruri nu le putem face decât cu finanțări externe “, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Implementarea proiectului se va face într-o perioadă de aproximativ 12 luni, potrivit primarului.

previous arrow
next arrow
Slider

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă introducerea de sisteme şi standarde comune în administraţia publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanţă cu Strategia de Consolidare a Administraţiei Publice 2014 – 2020:
• Implementarea de mecanisme şi proceduri standard la nivel local pentru simplificare şi raţionalizare a
procedurilor administrative;
• Introducerea de instrumente electronice si procese de lucru simplificate pentru reducerea birocraţiei,
corelate cu Planul integrat de simplificare a procedurilor administrative pentru cetateni implementate;
Obiectivele specifice ale proiectului:
1. Digitizarea, simplificarea si optimizarea fluxurilor de lucru pentru procesele orientate către cetateni
în administraţia locala a Municipiului Fagaras.
2. îmbunatatirea cunoştinţelor si abilitaţilor aleşilor locali, precum si angajaţilor administraţiei locale în
furnizarea si comunicarea unor servicii publice de calitate către cetateni
3. îmbunatatirea cunoştinţelor si abilitaţilor aleşilor locali, precum si angajaţilor administraţiei locale în
furnizarea si comunicarea unor servicii digitizate si online către cetateni