Crescătorii de oi din Calbor, terorizați de urși

Localnicii din satul Calbor și în special crescătorii de oi sunt terorizați de o ursoaică cu doi pui, care le atacă animalele. În ultimele două săptămâni, animalele sălbatice au atacat cârdurile de oi ale unui sătean din Calbor de trei ori. Ultimele atacuri au fost în nopțile de 19 și 20 mai, ursul reușind să omoare nouă oi și doi miei și să rănească alte două oi și un miel.

Atacuri repetate, cel puțin lângă pădurea Făget, la aceeași stână, în decurs de două săptămâni au fost atacuri cu pagube importante, cu oi, o  parte mâncate, dar și rănite. Se pare că e o ursoaică cu doi pui după urmele văzute de către cel care ne-a făcut sesizarea. Astăzi am primit la primărie sesizarea, după care am făcut demersuri către forumurile competente ca să se prezinte la fața locului, să se întrunească comisia ca să ia măsurile ce se impun pentru despăgubire. În rest sunt legați de mâini și de picioare vizavi de legislația în vigoare“, ne-a spus Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.

Astfel de atacuri, în special la stânele din Țara Făgărașului au loc frecvent, odată cu înmulțirea urșilor, în urma interzicerii vânatului la aceasta specie din anul 2016. Zilele trecute, pe o stradă din Victoria, oamenii au fotografiat un pui de urs.

Înainte de interdicţie, Ministerul Mediului elibera asociaţiilor de vânătoare din toată țara, autorizaţii pentru împuşcarea a 400-450 de urşi, în fiecare an.

Reamintim că un proiect pentru modificarea Legii vânătorii se află în Parlament, prin care se permite uciderea animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor. În prezent, aceste animale pot fi ucise doar cu acordul Ministerului Mediului.

Proiectul modifică definiţia vânătorii din lege: ”vânătoare – acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, aflate în stare de libertate, inclusiv capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de interes cinegetic în scop ştiinţific, urmată de eliberarea acestora; nu constituie acţiune de vânătoare îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestora sau imobilizarea animalelor a căror viaţă ori integritate corporală este pusă în pericol în urma unei intervenţii umane realizate cu orice mijloace legale de protecţie şi imobilizare, de către personalul militar autorizat al Jandarmeriei Române în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi nici uciderea animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, de către personalul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, în intravilanul localităţilor, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu şi de către vânători şi personalul gestionarilor fondurilor cinegetice, în extravilanul localităţilor”.

Practic, prin această modificare, uciderea animalelor care devin un pericol pentru oameni nu mai intră sub incidenţa Legii vânătorii şi nu mai necesită aprobarea Ministerului Mediului.

[smartslider3 slider=1]

Proiectul cuprinde şi alte modificări, referitoare în special la despăgubiri pentru pagubele şi victimele animalelor sălbatice. Între acestea, despăgubirile pentru pagubele produse în urma accidentelor de circulaţie în care sunt implicate exemplare din speciile de faună de interes cinegetic se suportă de către administratorul drumului, dacă nu sunt montate indicatoare ”atenţie animale”.

În cazul atacurilor animalelor soldate cu rănirea sau decesul unei persoane, se vor acorda despăgubiri care vor acoperi cheltuielile de spitalizare, cheltuielile de înmormântare, veniturile nete realizate în perioada în care victima a fost în incapacitate temporară de muncă, precum şi daune morale. Daunele morale vor fi proporţionale cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut sau, dacă victima nu este salariat, se va acorda o sumă proporţională cu echivalentul salariului minim pe economie. În cazul decesului, se vor acorda sume compensatorii pentru familia victimei, reprezentând echivalentul unui salariu minim pe economie până la vârsta pensionării.

Proiectul de lege AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.