Mii de pelerini din toate colțurile țării și în special din Țara Făgărașului sunt așteptați vineri, 3 mai, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, pentru a participa la hramul locașului de cult. Creştinii sărbătoresc mâine Izvorul Tămăduirii, una dintre marile sărbători creştine. În popor i se mai spune şi Boboteaza mică, dat fiind că în această zi, în biserici, la fântâni sau la izvoare, se oficiază slujba de sfinţire a apei sau Agheasma Mică. Aceasta se bea dimineaţa, pe nemâncate, pentru întărire trupească şi sufletească.

La  Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este zi de mare pelerinaj, vineri, 3 mai. Unul din hramurile locașului de cult este Izvorul Tămăduirii. Se spune că pe locul mânăstirii de azi ar fi fost mai întâi un izvor binecuvântat, făcător de minuni.
La Sâmbăta, sărbătoarea adună an de an mii de pelerini din toate colţurile ţării. Cu toţii vin să se roage, să asiste la slujbă şi să ia apă din izvorul din curtea locaşului de cult.