Elevul făgărășean Darius Cupu, locul trei pe țară la Olimpiada de franceză

La Colegiul Național „Radu Negru“ se culeg roadele muncii depuse de elevi, dar și de cadrele didactice. În urmă cu două săptămâni vă prezentam faptul că mai mulți elevi ai colegiului făgărășean au reușit performanța de a-i întrece pe colegii lor din județ și de a reuși să reprezinte Brașovul la olimpiadele naționale. Darius Cupu, elev în clasa a XII-a, la profilul Științe Sociale, s-a calificat anul acesta, pentru a treia oară consecutiv, la faza națională a Olimpiadei de Limbă Franceză, olimpiadă care s-a desfășurat zilele trecute la Bistrița. Rezultatele bune nu au întârziat să apară iar Darius a reușit să obțină locul al III-lea la faza națională a olimpiadei de limba franceză.

„Darius Cupu a obținut locul al III-lea, la faza națională a olimpiadei de limba franceză.
Felicitări, Darius!  Mulțumim, de asemenea, sponsorilor si Asociației de părinți, pentru sprijinul acordat în susținerea tuturor olimpicilor din cadrul instituției noastre! Succes în continuare, tuturor elevilor!“, este mesajul postat de reprezentanții Colegiului Național „Radu Negru“, pe pagina de socializare.

[smartslider3 slider=1]

„Secretul rețetei noastre de succes se bazează în primul rând pe zestrea genetică remarcabilă, pe pasiunea acestui elev pentru studiu în general, nu numai pentru limba franceză și cred că sunt în asentimentul întregului corp profesoral de la „Radu Negru“, că acest elev este unul de excepție, polivalent. Excelează la toate materiile, însă se știe că în orice activitate, în care pasiunea domină, efortul se identifică cu plăcerea. În afară de aceste aspecte, mai există și spiritul combativ și de competiție, pentru că practică cu multă pasiune și un sport, handbalul. Fără suportul acesta, poate că nu am fi avut aceleași rezultate și la limba franceză . Îi doresc mult succes în viitoarea carieră de avocat și îi doresc ca o parte din  facultatea de drept să o desfășoare printr-o bursă Erasmus în Franța “, ne declara în urmă cu două săptămâni, Lidia Grecu, prof. de Limba Franceză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *