Mandatele primarilor și ale consilierilor s-ar putea prelungi la cinci ani

foto> RTV.net

Mai mulți parlamentari PSD au înregistrat miercuri, la Senat o inițiativă legislativă care prevede prelungirea mandatelor primarilor, consilierilor locali și județeni de la 4 ani, cât este în prezent, la 5 ani, notează g4media.ro.

Inițiativa îi aparține senatoarei PSD Siminica Mirea și a fost semnată de alți 40 de senatori și deputați social-democrați. Potrivit Siminicăi Mirea, prelungirea mandatului aleșilor locali este necesară din cel puțin două puncte de vedere: primarii nu au timp în ”doar” patru ani să realizeze promisiunile electorale și le trebuie cinci ani pentru a atrage mai multe fonduri europene. În expunerea de motive, inițiatoarea precizează:

  • Situația reală, întâlnită în activitatea administrațiilor locale / județene, arată că în perioada de timp consfințită de legiuitor, nu permite, în contextul birocratic, realizarea proiectelor asumate.
  • [smartslider3 slider=1]
  • Având în vedere practica întâlnită în ceea ce privește mandatul președintelui României, unde perioada de exercitare a funcției conform rezultatului de la alegeri este de 5 ani, implementarea acestei perioade și în cazul primarilor, consilierilor locali și consilierilor județenei, se susține fără echivoc, creează o responsabilitate suplimentară și aduce în zona de decizie o perioadă de timp suficientă îndeplinirii obligațiilor asumate. Există situații cu această perioadă de mandat, întâlnite și la nivelul altor state, membre ale Uniunii Europene.
  • Majoritatea proiectelor cu finanțare europeană au o durată estimat standardizată de cinci ani. Este greu ca o nouă echipă să vină, să preia din mers și să finalizeze cu succes, prin măsuri potrivite, proiectul aflat în derulare.

Sursa: g4media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.