Mândrie pentru elevii și profesorii Colegiului Național „Radu Negru“. Patru elevi ai școlii făgărășene vor reprezenta colegiul, dar și România la faza internațională a Olimpiadei Mind Lab, în urma rezultatelor foarte bune obținute la faza națională, desfășurată zilele trecute. Astfel, putem spune că Făgărașul are cei mai buni elevi la aceste jocuri de gândire. 

Olimpiada Mind Lab este un eveniment educațional ce reunește copii din toată lumea, într-un minunat campionat al jocurilor de gândire. Evenimentul olimpic se adresează elevilor cu vârsta între 9 si 13 ani. Sute de mii de elevi de pe toate continentele luptă pentru onoarea de a-și reprezenta clasa, școala și apoi țara într-o competitie internatională, ce aduce la masa de joc cei mai buni jucători de Abalone, Dame, Quoridor si Octi. Anul acestea, pentru prima dată, echipa Colegiului Național „Radu Negru“ s-a calificat la faza internațională a olimpiadei.

„Olimpiada Mind Lab este un eveniment educațional, în cadrul căruia se reunesc copiii din toată țară, respectiv din toată lumea, într-un campionat al jocurilor de gândire. Mind Lab înseamnă de fapt laboratorul minții. Sunt jocuri de genul  Abalone, Dame, Quoridor și Octi, jocuri de strategie și care dezvoltă și abilitățile emoționale și sociale. Evenimentele Mind Lab se adresează elevilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 13 ani și aceștia în sistemul unor runde de către 15 minute, joacă practic cu adversarii proveniți de la școli de stat sau de la școli private, din țară. În urmă cu două săptămâni, la Deva, echipajul școlii a obținut cel mai mare punctaj, practic reușind să învingă echipaje din Hunedoara, Sighișoara, Sibiu, Târgu Mureș, Deva, prin urmare s-au calificat la faza națională. Aceasta a avut loc sâmbătă, 13 aprilie, la Sibiu și în urma rezultatului foarte bun obținute, se vor deplasa la Budapesta, în iunie, unde vor fi zeci de elevi de pe toate continentele iar ei vor reprezenta Colegiul Național „Radu Negru“, respectiv România, în această competiție internațională“, ne-a spus Teodora Novac, înv. la Colegiul Național „Radu Negru“.

Echipa făgărășeană e formată din patru copii, fiecare specialist pe jocul lui. Este vorba de Beatrice Stăneiu, jucătoare de Octi, Tudor Stăneiu, jucător de Abalone, Alexia Ungureanu, jucătoare de Quoridor și Ștefan Petrișor, reprezentantul școlii la jocul de Dame.

Este un concurs de echipă, punctajul obținut de fiecare copil generează punctajul echipei și practic rezultatul final este dat de punctajele parțiale, obținute de fiecare copil. E pentru prima dată când participăm la Olimpiada internațională. Anul trecut am fost din nou la Olimpiada națională, dar ne-am clasat pe locul trei și acum este pentru prima dată, deși ei fac de patru ani Mind Lab, e pentru prima dată când participăm la o fază internațională a acestei olimpiadă, bazată pe strategii de gândire și jocuri de echipă. Categoric este o mândrie pentru noi, pentru că e o dovadă a faptului că munca și consecvența dau rezultate în timp, pentru că nu e vorba de o zi, de o săptămână, e vorba de ore în șir de muncă și îi ajută foarte mult în tot ce înseamnă gândire logico-matematică și în procesul educațional, nu numai în momentele de relaxare“, ne-a mai spus Teodora Novac.