Cu ocazia derulării la nivel internațional a Săptămânii Hărțuirii în mediul stradal în perioada 08-12.04.2019, polițiștii Biroului de Analiză  și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități de prevenire și conștientizare a hărţuirii în spaţiul public, un comportament  care afectează predominant fetele şi femeile, dar a cărui victimă pot fi și alte categorii sociale ( copii, minorități etnice, persoane cu dizabilități, etc).

Prin hărţuire se înţelege situaţia în care se manifestă un comportament nedorit, având ca obiect sau ca efect lezarea demnităţii persoanei în cauză şi crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor

Astfel, în data de 10.04.2019 a avut loc o întâlnire la Universitatea Spiru Haret din Brașov cu studenți din mediul universitar brașovean, ocazie cu care aceștia au fost informați că  hărțuirea cuiva într-un loc public poate fi amendată de polițiști cu până la 10.000 de lei, potrivit Legii nr. 232/2018 pentru completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Actul normativ vizează orice fel de hărțuire, mai ales cea sexuală și psihologică, nu doar în public, dar și în privat, astfel încât polițistul va putea să amendeze pe loc persoana care e surprinsă hărțuind pe cineva.

Inițiativei Inspectoratului de Poliție Brașov s-au alăturat și specialiști ai Centrului de  Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, precum și din cadrul Universității Spiru Haret din Brașov, care au prezentat riscurile unui consum de substanțe stupefiante asociate hărțuirii stradale.

În momentul în care o persoană este victimă a hărțuirii stradale,este important să știe care sunt pârghiile pe care le poate folosi, pentru a rămâne în siguranță până la apelarea autorităților:

  • Nu răspunde la întrebările, amenințările sau învinovățirea pe care agresorul ar putea să le folosească împotriva ta.
  • Încearcă să nu jignești sau să înjuri. Spune ce ai de spus, repetă dacă este cazul și îndepărtează-te.
  • Dacă observi că sunt martori în jurul tău și simți că este cazul, cere-le ajutorul. Nu vă faceți singure ”dreptate” , lovind adversarul. Aceste gesturi pot avea uneori consecințe grave, nebănuite!
  • Evită deplasările noaptea, prin zone neiluminate, lăturalnice!
  • Dacă observi că sunteți urmărit/ă, deplasează-te prin zone intens circulate.
  • Nu te urca în lift cu persoane pe care nu le cunoști, riști să devii victimă sigură!
  • Dacă cineva te amenință pentru a-ți sustrage bunuri, evită să opui rezistență!
  • Ține minte că niciodată NU ești de vină pentru agresiunea pe care o suferi.
  • Sună la 112 sau apelează la secția de poliție cea mai apropiată, dacă agresorul nu încetează!

Comportamentele definite de legislația în vigoare pot fi combătute și prin ajutorul martorilor, care pot sprijini victima și pot apela autoritățile. Prin implicarea lor, cetățenii pot ajuta autoritățile să intervină. Mai jos sunt câțiva pași pe care îi poate urmări un martor:

  • Dacă hărțuitorul nu este violent, exprimă-ți dezacordul pentru comportamentul lui.
  • Apropie-te de victimă și întreab-o dacă are nevoie de sprijin, nu lăsa victima singură în fața agresorului.
  • Lasă datele tale de contact victimei, în cazul în care se hotărăște apoi să depună plângere pentru hărțuire.
  • Dacă poți, fă poze sau înregistrează la momentul incidentului. Pot servi ca probe pentru poliție.
  • După incident, te poți asigura că persoana hărțuită este într-o stare emoțională bună, psihologică și fizică.
  • Sună la 112 sau apelează cea mai apropiată secție de poliție dacă crezi că este cazul sau dacă victima te roagă acest lucru.