Ziua păcălelilor. Superstiții de 1 Aprilie

foto: Jurnalul de Buzau

1 Aprilie este considerată Ziua Păcălelilor iar această zi nu este sărbătorită doar în România.

Francezii, de exemplu, sunt cei care susțin că acest obicei ar fi apărut prima dată la ei, în anul 1564, după ce Carol al IX-lea stabilise ca prima zi a anului să fie pe 1 ianuarie şi nu pe 1 aprilie, conform calendarului iulian.

Francezii obișnuiesc să-și păcălească prietenii lipindu-le un pește de hârtie pe spate, iar când cineva descoperă farsa, acesta trebuie să strige „Poisson d’Avril”! (Ziua păcălelilor).

În România, acest obicei a apărut abia în secolul al XIX-lea, când oamenilor li s-a părut amuzantă ideea de a păcăli și a se lăsa păcăliți.

În Spania, celor păcăliţi de 1 aprilie li se atribuie epitetul de „nătărăi”, 1 aprilie fiind ziua în care nimeni nu se supără dacă este numit așa.

Dar Ziua Păcălelilor nu este sărbătorită doar în Europa ci și în unele state din America Latină – Peru, Mexic şi Columbia, dar la 28 Decembrie, sub numele de „Dia de los inocentes” (ziua celor naivi).

Japonezii sărbătoresc la 1 aprilie „Ziua păpuşilor”, sau „Ziua bucuriei celor mici”, cărora le oferă în dar păpuşi.

În Suedia, păcăleli se fac şi pe data de 1 mai, deşi această dată nu este la fel de populară ca 1 aprilie.

De 200 de ani, practica farselor de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor, s-a răspândit în Statele Unite și Anglia, acolo unde cel păcălit este numit „noddy” şi trebuie să poarte o coadă ataşată pantalonilor sau fustei.

În Scoţia, acestuia i se spune „April qowk” sau „April cuckoo” (cuc de aprilie), fiind vorba despre prima pasăre care vesteşte venirea primăverii.

[smartslider3 slider=3]

De ce păcălelile trebuie făcute înainte de ora 12

Potrivit superstițiilor, pe 1 aprilie, păcălelile trebuie să fie făcute înainte de ora prânzului, pentru că altfel cel care face farsa după-amiază va avea ghinion tot anul în curs.

De altfel, cei care nu răspund cu zâmbetul pe buze unei farse făcute de rude și prieteni… vor fi și ei urmăriți de ghinion tot anul. În plus, bărbații păcăliți de o femeie frumoasă, de Ziua Păcălelilor, vor ajunge să o ia de nevastă.

Atenție, cel care nu va pune la cale o farsă – de Ziua Păcălelilor – va fi păcălit pentru tot restul anului, scrie libertatea.ro.

Din bătrâni se spune că pruncii născuți de Ziua Păcălelilor vor fi norocoși în afaceri, dar vor fi urmăriți de ghinion la jocurile de noroc.

Îndrăgostiții nu ar trebui să se căsătorească pe data de 1 Aprilie, pentru că mariajul nu va funcționa sau pentru că femeia va fi „cocoșul” în familie.

sursa. realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.