După două dezbateri publice privind noua taxa de salubritate, administrația locală a decis să organizeze încă o dezbatere privind acest subiect, după ce doi făgărășeni, soț și soție, ajutați de câțiva voluntari au inițiat o campanie de strângere de semnături pentru anularea acestei taxe, care a crescut de la  8,4 lei/pers la 13 lei/pers. Ieri, dosarele cu semnăturile strânse, în număr de 2408, au fost depuse la Registratura Primăriei. Inițiatorii campaniei s-au întâlnit ieri și cu primarul Făgărașului pentru a stabili o nouă întâlnire publică, la care să participe făgărășenii nemulțumiți de această taxă.

 

„Felicit inițiativa făgărășenilor de a se implica în deciziile luate de autorități.
Am considerat întotdeauna că e important să aflu părerea făgărășenilor înainte de-a lua o decizie majoră pentru oraș.
La fel s-a întâmplat și cu taxa de salubritate. Am organizat două dezbateri publice înainte de-a stabili valoarea acestei taxe. De asemenea, valoarea taxei de salubritate a fost un subiect discutat în ședințele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Făgăraș, în luna decembrie 2018.
Cu toate acestea, în cursul zilei de ieri, am primit la Primărie o solicitare semnată de 2408 făgărășeni, în vederea anulării acestei taxe de salubritate. Astfel, am hotărât să avem o nouă dezbatere publică pe această temă.
Am stabilit ca dezbaterea să aibă loc joi, 11.aprilie 2019, începând cu ora 18.00, în sala mare a Casei de Cultură.
Vă invit să participați la această dezbatere , în număr cât mai mare, să analizăm împreună situația managementului deșeurilor de pe teritoriul UAT Făgăraș și să luăm decizii împreună.
Tot în cadrul acestei dezbateri, vom discuta și analiza câteva decizii care trebuie luate în următoarea perioadă.“, a scris pe pagina de socializare primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu.

Reamintim că pe această temă, Primăria Făgăraș a organizat două dezbateri publice. La prima au luat parte doar doi făgărășeni. Cea de-a doua dezbatere a avut mai mult succes și a adunat în jur de 30 de făgărășeni în sala de ședințe a Consiliului Local.

Dezbatere publică doar cu doi făgărășeni, pe tema modificărilor la salubritate

Prezență numeroasă la a doua dezbatere publică privind modificările la salubritate