foto: Junii Becleanului

De 10 ani, dansurile și portul tradițional din Beclean sunt reprezentate cu mândrie pe scenele locale, dar și peste hotare de Junii Becleanului, ansamblu născut ca să ducă tradiția românească mai departe. Întâmplarea a făcut ca în 2009, odată cu pregătirile pentru „Fiii satului“, să se adune laolaltă oameni, tineri și copii dornici să ducă mai departe jocul și portul tradițional. În urmă cu 10 ani, atunci când la Beclean a fost organizată sărbătoarea „Fiii satului“, organizatorii le-au propus fraților Florin și Mihai Șerban să pregătească copiii și tinerii din sat, pentru a evolua pe scenă. Surpriza a fost mare, pentru că la repetițiile pentru această sărbătoare s-au adunat 35 de copii și tineri. După evoluția cu succes de pe scena evenimentului „Fiii satului“, s-a decis înființarea unui ansamblu al Becleanului. Împlinirea unui deceniu de viață a fost marcat printr-un spectacol extraordinar, organizat în 16 martie, la Căminul Cultural din Beclean și la care au luat parte zeci de localnici, autorități locale, dar și foști dansatori și colaboratori. În rândurile ce urmează aflați povestea ansamblului de la instructorul de dansuri Florin Șerban.

 

Ai fost instructor încă de la început. Vreau să îmi povestești cum a început totul, cum a luat fiinţă ansamblul Junii Becleanului?

Florin Șerban- instructor Junii Becleanului

Povestea a început prin inițiativa celor care au organizat „Fiii satului“, în anul 2009. Aceștia m-au propus pe mine și pe fratele meu, Mihai, să învățăm copiii din sat pentru spectacolul din acel an, să-i învățăm câteva dansuri populare, pentru a pune în scenă la sărbătoarea „Fiii satului“. Ideea ansamblului a venit în urma faptului că s-au strâns foarte mulți copii pentru acel eveniment, au fost 35 pe scenă în 2009. Copiii au dorit atunci să rămână ca dansatori în acel grup și am format Ansamblul Junii Becleanului, care din 2009, după „Fiii satului“, este condus de mine și de soția mea, Silvia, până în prezent. De-a lungul timpului am încercat să  perfecționăm dansurile învățate atunci și să învățăm și alte dansuri, din alte zone etnofolclorice ale țării.

Tu erai dansator atunci și fratele tău, la fel?

Da, am fost dansator, dansasem la Casa de Cultură Făgăraș, dar și în Brașov, la ansamblul Brădulețul și la Junii Brașovului. Fratele meu era dansator la Ansamblul Șipot Ardelean din Brașov.

Cum a fost începutul? A fost mai greu, a fost un început mai timid?

Nu a fost neapărat mai timid, spre surprinderea mea, copiii erau entuziasmați. A fost într-adevăr o muncă grea, pentru că făceam repetiții de două ori pe săptămână, făceam sâmbăta și duminica, câte două ore jumătate, chiar și trei, pentru că timpul a fost foarte scurt, și în șase luni am reușit să punem câteva dansuri în scenă. A fost destul de multă muncă, iar copiii, entuziaşti, au vrut și apoi să rămână ca grup, ca și grup de dansatori în Ansamblul Junii Becleanului.

De-a lungul timpului am reușit să aducem mulți dansatori noi, atât din Beclean, cât și din alte sate din Țara Făgărașului. Mai nou, avem o grupă și la Brașov, pentru că eu și soția mea lucrăm la Brașov și în timpul săptămânii facem o repetiție cu cei din Brașov, iar sâmbăta facem repetiție cu cei de la Beclean. Ideea realizării unei grupe la Brașov a fost dată de faptul că am avut copii încă de la început în ansamblu, au venit apoi la facultate la Brașov și am zis că dacă tot suntem aici, să încercăm să ne îmbunătățim pregătirea cu încă o repetiție.

Practic, și în grupa de la Brașov sunt tot făgărășeni!

Majoritatea sunt din Țara Făgărașului. Avem și din Dăișoara-Rupea câțiva, pentru că de-a lungul timpului, în jurul grupului de la Junii Becleanului, s-au adunat și alți dansatori din alte părți. Probabil ne-au văzut și le-a plăcut ce au văzut și s-au hotărât să vină cu noi. Tot timpul, unde grupul este frumos se adună și oameni frumoși și atunci pot să te dezvolți, să-ți dezvolți o pasiune și cu plăcere, când ai oameni de calitate în jurul tău.

Pentru tine dansul este un hobby?

Este un hobby pentru că o facem din pasiune. Câștigul nostru este că ne strângem împreună, facem mișcare și păstrăm tradiția și dansul, ceea ce ne și place. E o pasiune, da.

După „Fiii satului“ din 2009 au urmat și alte festivaluri, spectacole la care ați participat!

Da, „Fiii satului“ a fost doar începutul, pentru că greul abia după aceea a început, pentru că au urmat cereri din mai multe părți: la Zilele Cetății Făgăraș, la Zilele Victoriei, am fost și în alte orașe din țară, la televiziuni, la TVR Cluj, la TVS Brașov. Odată ce ajungi să faci un lucru, e greu să-l menţii, să-l păstrezi, după ce l-ai început. Am participat și la festivaluri internaționale, am fost de trei ori în Muntenegru, de două ori în Turcia, la diferite festivaluri internaționale, cu mai multe țări participante.

Costumele populare de unde le aveți?

La început au fost personale și de-a lungul anilor am încercat să ne creăm costume personalizate. Personalizate în sensul că pentru dansuri populare e destul de greu să dansezi cu cele tradiționale care sunt foarte groase și mai greu de procurat, pentru că materialele sunt și mai scumpe și manopera la fel și atunci am încercat să ne procurăm costume  efectiv de dansuri populare. Cum noi nu am avut o Casă de Cultură să moștenim costumele populare, să moștenim o sală de repetiții, toate a trebuit să le facem pe rând să ni le construim noi. Pentru costume am format un ONG – câteva familii binevoitoare din Beclean, împreună și cu a noastră – prin  care să primim cei 2% din impozit, să primim sponsorizări. Prin această asociație am reușit să ne mai procurăm câteva costume, după care a urmat și Primăria cu un proiect de acum patru ani, prin care ne-a procurat niște costume. Am primit și un ajutor foarte mare de la doamna Maria Trîmbițaș, Țușca, care din nefericire nu mai este printre noi; dânsa ne-a procurat bună parte din costume, costume de Oltenia, de Banat, împreună am reușit să ne completăm costumația. Plus, ne-a ajutat și la coregrafia dansului de Banat și cu sugestii și ne-a fost mereu aproape.

Aș vrea să spun faptul că după trei ani de zile de la înființarea Ansamblului Junii Becleanului, eu cu soția am format și o grupă de copii, care să ne fie pepinieră pentru grupa mare, pe care îi avem și acum. La grupa de copii, avem cam 30 de copilași, între 4 și 12 ani, iar la grupa mare de la 12 ani până aproape de 35-40, mai avem încă vreo 30. Mai avem și în orchestră șase muzicanți și cinci soliști vocali cu care colaborăm la diferite evenimente.

La evenimentul de 10 ani, copiii au prezentat un dans de Brâu de Făgăraș, un dans cu sucitoare,  din zona Bistriței, dans de Călușar, dans de Crihalma, o suită de jocuri din zona Branului, iar grupa mare, o suită din zona Olteniei, suită de pe câmpie cu Someș, un dans de munte din Banat și în încheiere, o suită de dansuri din Făgăraș.

Repetițiile le faceți la Căminul Cultural?

Da, momentan le facem la Căminul Cultural. Mai avem și o sală mai mică de repetiții, la școală. E un spațiu care e al bisericii și ni l-a dat în folosință, dar acolo este mai greu pe timp de iarnă, cu căldura și atunci suntem mai mult în Căminul Cultural, unde sunt condiții mai bune și e mai ușor de întreținut.

Ce vă doriți la 10 ani de activitate?

A fost muncă destul de multă și pentru acest spectacol aniversar. De-a lungul timpului, atât eu, cât și soția am fost trup și suflet pentru ansamblu. Având în vedere că mergem la Făgăraș doar în weekend, și repetițiile noastre se țin sâmbătă seara, în ghilimele spus, ne-am sacrificat sâmbăta seara ca să petrecem la repetiție, atât noi, cât și cei mici. Avem un băiețel de 9 ani, Rareș, care dansează de la doi ani și jumătate și de la cinci ani cântă pe scenă. Sunt sacrificii și de aceea am spus cu ghilimele, pentru că le facem pentru a fi alături de prietenii cu care am crescut împreună, am copilărit împreună și avem totuși o muncă împreună, după care acum, la 10 ani, îi culegem roadele. Ce mă aștept în continuare? Cum să vă spun? Făcând repetiții, privindu-i pe toți împreună, mi-am dat seama că de fapt că trecutul este în spatele nostru prin cei 10 ani, iar viitorul este tot cu noi pentru că cei mari, care probabil cu timpul se vor lăsa, au în urmă grupa de copii care vin cu suflu nou, tânăr, ca să ducem mai departe și să avem cu ce să alimentăm această pasiune.

Chiar dacă povestea este de 10 ani, mulți dintre noi simțim că parcă a fost ieri, dar parcă a fost şi demult. Mai ales noi, cei care am fost de la început alături de copilași, când ne uităm la pozele de acum 10 ani – și chiar mai avem câțiva dansatori cu care am început la „Fiii satului“ – când au venit erau de-o șchioapă, iar acum sunt mari și ne mândrim cu ei la festivaluri.

Vreau să le mulțumesc dansatorilor că dau dovadă de caracter și în afara ei, vreau să le mulțumesc părinților care i-au susținut și astfel să putem să ne desfășurăm activitatea și să mergem cu fruntea sus din spectacol în spectacol.

Aș vrea să mulțumesc și părinților mei pe care niciodată nu i-am scos în față la spectacole, din modestie. Nu îmi place să mă laud cu mine și familia mea, dar fără sprijinul sprijinul soției, al copiilor mei, părinților care  m-au îndrumat de mic. M-au susținut ca dansator și mă susțin şi acum ca instructor și au înțelegere multă.  Venim în weekend și din cinci ore cât stăm, părinții mei mă văd 10 minute! De câte ori aveam nevoie de făcut focul în sala de repetiții sau de pregătit costume, tot timpul sunam la orice oră și erau alături de mine, niciodată nu mi-au zis că acum ești mare și trebuie să te descurci singur și vreau să le mulțumesc pe această cale. Fără sprijinul celor apropiați nu prea poți să faci mare lucru într-o pasiune și să fii și cu sufletul împăcat.