Făgărășenii, campioni și vicecampioni naționali

Karatiștii făgărășeni de la Clubul Sportiv Municipal au avut un weekend încărcat iar evenimentele la care au participat, le-au adus numai rezultate foarte bune.  Sâmbătă, aceștia au participat la un curs de pregătire și licențiere pentru antrenori și arbitrii naționali iar duminică au participat la un campionat național, desfășurat la București, unde au reușit să se impună și chiar să aducă acasă, la Făgăraș, titlurile de campion și vicecampion național. 

În 16 martie, a avut loc la București, în Complexul Izvorani un curs de pregătire pentru antrenori și arbitrii, condus de Javier Escalante, președintele comisiei de Arbitrii WKF. CSM Făgăraș a participat cu un număr de opt membri, doi antrenori Râmbeț Ioan și Ionel Novac și șase sportivi. Este vorba de Ciprian Olaru, Alessio Toderel, Claudiu Aldeș, Amina Manea, Ana Galici și Elena Cotârlan.

În 17 martie, tot în Complexul Olimpic Sportiv Izvorani a avut loc Campionatul Național Interstiluri FRK, sistem WKF , pentru categoriile de minicadeți(U21) și seniori. CSM Făgăraș a aparticipat cu un număr de 8 sportivi, la probele de individual kata și kumite.

Am obținut un titlu de campioană națională, la proba de kumite minicadete, prin Casiana Marian și un titlu de vicecampion național la kata seniori, prin sportivii Ciprian Olaru, Claudiu Aldeș și Alessio Toderel. Este o echipă foarte tânără, care a participat pentru prima dată la un campionat național Interstiluri, în formula aceasta. A fost o competiție foarte puternică, la care au participat zeci de cluburi din toată țara, de pe toate stilurile și comisiile naționale care sunt afiliate la Federația Română de Karate. Datorită acestor rezultate, ne-am clasat pe locul 13 pe cluburi, fiind o clasare foarte bună pentru clubul nostru“, ne-a spus Ioan Rîmbeț, antrenor CSM Făgăraș.

La competiție au mai participat Marcus Czika- minicadeți, kata, Mario Slabu- minicadeti, probă kata, Maria Marian- minicadeti, proba kata și Alexandru Măzăreanu- seniori(minus 84 kg), proba kumite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.