Așa cum a fost anunțat, aseară a avut loc cea de-a doua dezbatere publică privind cererea firmei de transport public local de a mări tariful la biletul de călătorie la 5 lei. Dacă la prima dezbatere au fost prezenți în jur de 20 de făgărășeni, aseară, doar 9 au fost prezenți, mare parte din ei, prezentându-se și la prima întâlnire. La fel ca la prima dezbatere, oamenii au propus ca tariful să rămână neschimbat, adică la 2 lei.

De asemenea, în cadrul întâlnirii primarul i-a informat că peste 15 zile va avea loc o altă dezbatere publică în care se va discuta despre regulamentul Serviciului de Transport în comun al orașului. În acest sens, Primăria va închiria două autobuze de 30 de locuri, noi, va angaja trei șoferi iar alte trei persoane din cadrul primăriei vor fi delegate să se ocupe de gestionarea noului serviciu. Asta până când vor veni fondurile europene, accesate de primărie și vor fi achiziționate 10 autobuze electrice și va fi amenajată autogara.

Ca și cealaltă dezbatere publică, oamenii au propus să nu se mărească prețul la transportul în comun. I-am informat că peste 15 zile vom avea o altă dezbatere publică privind noul servici de transport în comun și de a avea aceleași prețuri. Apoi  vom începe să funcționăm noi cu serviciul nostru, pe două trasee, să închiriem două autobuze noi, pentru a efectua transportul public comun în municipiul Făgăraș. “, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului. 

Urmează ca propunerea să ajungă pe masa consilierilor locali care vor da votul final.

„Transportul pe care ni l-au oferit a fost bătaie de joc“