Atacurile din spatele unor conturi sau pagini false, neasumate de nimeni, la adresa actualei administrații locale s-au înmulțit în ultima perioadă, iar primarul susține că acestea vin tocmai din partea celor care au fost la conducerea orașului în ultimii 10 ani și asupra cărora planează mai multe nereguli, cu multe semne de întrebare, descoperite în urma unui audit tehnico-financiar. Motivul acestor atacuri este, potrivit primarului, faptul că „am tăiat foarte multe robinete de scurgere a banilor publici, ceea ce i-a deranjat pe mulți“. În multe din cazuri există și dosare de cercetare, urmând ca aceia care vor fi găsiți vinovați să răspundă legal. Una din investițiile păguboase a fost achiziționarea stadionului municipal, fapt cunoscut de făgărășeni.

Primul dosar – STADIONUL

În cadrul unei conferințe de presă, organizate ieri la Primăria Făgăraș, edilul șef al orașului a prezentat presei una din multele nereguli descoperite în urma unui audit tehnico-financiar, realizat pentru perioada 2008-2016.

Nu mai este o noutate că achiziționarea stadionului municipal de la omul de afaceri Iulian Capeti a fost una păguboasă pentru bugetul local, Făgărașul a fost îndatorat atunci pe 20 de ani, deși  în anul 2003, administrația locală avea posibilitatea să preia această bază de agrement cu titlu gratuit, sau mai târziu în 2007, în baza datoriei pe care Nitramonia o avea față de bugetul local. De atunci, potrivit primarului, a început declinul Făgărașului.

„Am solicitat această conferință de presă pentru a vă prezenta o situație a Primăriei Făgăraș, începând din 2007 și până în anul 2016. Astăzi, vom începe cu o primă investiție neperformantă, făcută în 2009 și începută sau propusă și votată în anul 2007. Făgărăşenii trebuie să știe ceea ce s-a întâmplat în acești ani; ei mi-au solicitat în mai multe rânduri să prezint aceste lucruri. În ultima perioadă, aceiași oameni, care s-au ocupat de această administrare defectuoasă și cu mari prejudicii constatate de instituțiile statului, tot ei vor să-mi afecteze imaginea, ca să nu mai fiu votat în 2020. Îi deranjează  foarte mult acțiunea pe care eu o susțin de a scoate la iveală toate acele nereguli și de a duce într-o direcție bună administrarea Primăriei Făgăraș. Vă spun cu subiect și predicat: am tăiat foarte multe robinete de scurgere a banilor publici, ceea ce i-a deranjat pe mulți“, a spus primarul Făgărașului, în deschiderea conferinței de presă.

O primă investiție care a golit bugetul local de 12 milioane de lei și a îndatorat făgărășenii pentru 20 de ani este achiziționarea bazei sportive și de agrement din Făgăraș.

În cadrul Convocatorului Adunării Creditorilor la SC Nitramonia SA, lichidatorul judiciar a făcut o adresă către Primăria Făgăraș din 6.03.2007, în care solicita Primăriei Făgăraș stingerea parțială a obligațiilor debitoarei Nitramonia față de Municipiul Făgăraș și de a preda Primăriei Făgăraș, în contul datoriilor, baza sportivă, Parcul 1 Mai, cu tot imobilul de la baza sportivă, cu tot cu ștrand. Firma Maestro a trimis Primăriei Făgăraș în 7 martie 2007, propunerea lichidatorului, solicitându-le ca în data de 16.03.2007, la ora 11.00, să-și exprime punctul de vedere și să accepte această compensare. Toate datoriile societății Nitramonia la Primăria Făgăraș nici în momentul de față nu s-au stins, pentru că nu am avut ce să luăm de la SC Nitramonia. Era momentul ca o parte din datorii să fie stinse cu acest imobil.  La vremea respectivă, era o datorie 1. 751. 734 lei, iar baza sportivă era evaluată la 1 094.376,82 lei. Deci, în data de 16.03.2007, ora 11.00, firma Maestro aștepta ca Primăria Făgăraș să-și exprime poziția. Primăria Municipiului Făgăraș, prin primarul de la vremea respectivă, a inițiat un proiect de hotărâre care a fost votat în data de 15 martie 2007, în care își dă acordul pentru stingerea parțială a obligațiilor fiscale, datorate bugetului local de către SC Nitramonia: teren de fotbal  zgură, vestiar, teren tenis, vestiar tenis, teren handbal, teren handbal-patinoar, tribună handbal, mini-hotel, terasă acoperită, bazin de înot, grup social, foișor salvamar, grup  cabinet dușuri împrejmuire gard, rețele canalizare, rețele apă, sunt enumerate aceste imobile care aparțin de baza sportivă. V-am citit câteva dintre ele, pentru a vă da seama că atunci când s-a achiziționat baza sportivă, s-a achiziționat fără acel teren, vestiar de tenis, teren de tenis, teren de handbal și teren de handbal-patinoar. Hotărârea a fost dată în 15 martie 2007, președinte de ședință la momentul respectiv era domnul Puiuleț și au fost propuși domnul Popa Dan și domnul Popa Mihai să reprezinte Consiliul Local Făgăraș la licitație. Potrivit actului notarial de vânzare-cumpărare dintre SC Capeti și Municipiul Făgăraș, unde se arată clar că imobilele au fost dobândite de SC Capeti Investment Group SRL conform procesului verbal de licitație publică din 21.03.2007, încheiat de Maestro SPRL, numită lichidator judiciar al SC Nitramonia. Deci în data de 16 martie 2007, ei trebuiau să se prezinte acolo cu un punct de vedere și cu împuternicirea Consiliului Local; ei bineînțeles că nu s-au prezentat, iar în data de 21 martie, după 5 zile, domnul Capeti a cumpărat acea bază sportivă“, a spus Gheorghe Sucaciu.

Despre momentul martie 2007, Mihai Popa spune că s-a prezentat în Adunarea Generală a Creditorilor, însă nu s-a acceptat această compensare.

„Toată lumea s-a prezentat în Adunarea Generală a Creditorilor, convocată de lichidator. A fost totul legal, nu s-a acceptat compensarea și primăria trebuia să se înscrie la licitație, iar primarul şi Consiliul Local au decis că nu e cazul să se înscrie la licitație, să cumpere acel activ, asta e toată povestea. Eu m-am prezentat în Adunarea Generală a Creditorilor și era o doamnă de la Maestro, dumneaei era lichidatoarea, s-a discutat, s-au făcut oferte. În tabloul creanțelor erau cu prioritate salariații și alte creanțe ipotecare, dacă rețin bine. Aveau dreptul de vot majoritar acolo, putea să stea primăria și în cap că nu făcea nimeni compensarea. Era cel mai valoros activ totuși și ei au hotărât în Adunarea Generală scoaterea la licitație a acestui activ“, ne-a declarat Mihai Popa.

Tot în cadrul conferinței, primarul a specificat că:

Nu există un document că s-a prezentat cineva în data de 16 martie, ora 11.00. Aici este semnul de întrebare. Nimeni nu s-a autosesizat, nici Consiliul Local care a dat o hotărâre și trebuia dusă la îndeplinire, nimeni nu s-a sesizat că cei împuterniciți nu s-au prezentat la data și ora respectivă, ca după 5 zile baza sportivă și parcul Regina Maria să fie vândute unei societăți private?“

La cinci zile distanță, în data de 21 martie 2007, a fost organizată o licitație, la care primăria nu s-a prezentat iar baza sportivă şi de agrement a fost cumpărată de Iulian Capeti cu suma de 600.000 de euro. La doar doi ani distanță, omul de afaceri nemţean a vândut baza Primăriei pe 2,7 milioane euro plus TVA, însă fără câteva din imobilele din parc.

La doi ani distanță, s-a făcut în anul 2009, în 13 aprilie s-a făcut actul de vânzare-cumpărare. Banii plătiți pentru baza sportivă și parcul de agrement au fost în cuantum de 11.385.864 lei, cu mai multe ordine de plată și cu plata către executorul judecătoresc, pentru că nu au plătit la timp ratele așa cum s-au angajat față de Capeti. 5.160.000 lei au provenit din creditul contractat, iar 6 225.884,67 lei din veniturile bugetului local. Ceea ce interesează este faptul că această bază sportivă putea fi luată în contul unor datorii  ale societății Nitramonia, datorii pe care societatea nu le-a plătit niciodată către bugetul Primăriei Făgăraș și după doi ani a fost cumpărată cu o sumă de aproximativ 12 milioane lei. Din punctul meu de vedere, de atunci a început declinul Municipiului Făgăraș, nemaiavând bani de investiții, făcând o investiție care nu era o oportunitate costurile respective. Cred că a fost pur și simplu o înțelegere între primarul Sorin Mănduc, viceprimarul Cătălin Cârje, o parte din consilierii locali, după cum se vede aci, cine a reprezentat municipiul la negociere cu firma de lichidare Maestro; instituțiile statului trebuie să-și facă treaba“, a mai adăugat Gheorghe Sucaciu.

„Nu am făcut parte din nicio comisie de negociere, nu am încălcat cea de-a opta poruncă niciodată, nu am furat, nu mi-am însușit bani“

Fostul viceprimar și consilier local, Cătălin Cîrje spune însă că nu se simte vinovat pentru această achiziție și susține că oricând va fi solicitat de organele de cercetare, va spune tot ce știe cu privire la această investiție păguboasă.

„Momentul din 2007 nu are niciun fel de legătură cu persoana Cîrje și pot să spun, nici cu persoana Mănduc. Este un moment care a fost dezbătut în presă, moment în care eu am strigat de multe ori, dar din păcate presa de atunci a filtrat multe puncte de vedere. Momentul în care stadionul a fost achiziționat în 2009 este un moment în care domnul Duță avea o promisiune de la Consiliul Județean că acel stadion va fi achiziționat cu susținerea fondurilor de la Consiliul Județean. Din păcate, nu s-a întâmplat așa și ne-am trezit atunci într-un moment de tensiune în care o mare parte din consilierii locali creau tot felul de situații artificiale în asa fel încât să se blocheze activitatea din primărie. În momentul acela, eu mi-am înaintat demisia și am vrut să demisionez în 2009 din funcția de viceprimar. Cei care conduceau Consiliul Local, pentru că atunci majoritatea era formată din alte partide decât PNL, nu au fost mulțumiți. Și Sorin Mănduc a vrut să-și înainteze demisia atunci. Singurele momente în care am avut eu contact au fost momentele de la Consiliul Local; nu am făcut parte din nicio comisie de negociere, nu am încălcat cea de-a opta poruncă niciodată, nu am furat, nu mi-am însușit bani, am încercat să rezolv problemele Făgărașului. Am considerat că acea bază sportivă este necesară comunității. Tot timpul am fost împotriva valorii cu care a fost cumpărată. În 2010, dacă țin bine minte, vânzătorul, în speță Capeti, pe când mă aflam la domnul Frățilă, executorul judecătoresc, a întrebat cine nu a votat bugetul pentru ratele respective, pentru că atunci eram în perioada în care plăteam niște rate către Capeti. Din consilierii care nu au votat au făcut parte și doamna Baki și încă un consilier și atunci domnul Capeti a zis că doamna Baki și acel consilier vor trebui să-mi dea banii înapoi, pentru că le-am dat 50.000 de euro ca să-mi reprezinte interesele. Eu stau în fața oricui, în fața unui organ al statului, unui procuror și spun absolut tot ce știu, cu frica de Dumnezeu. Eu nu am avut nicio chestie ascunsă, nu am făcut nimic împotriva comunității“, ne-a declarat fostul consilier local Cătălin Cîrje.

Lucia Baki este șocată de declarația fostului viceprimar și consilier local Cătălin Cîrje și spune că prin faptul că s-a opus achiziționării stadionului, dar și altor tunuri de la acea vreme, a fost exclusă din Consiliul Local.

În Consiliul Local erau și sunt și acum 19 consilieri. Singura care m-am opus acestei tranzacții, am fost eu. Am scris  de-a lungul timpului, de eu m-am săturat despre achiziția stadionului, „tunului liberal“. Dacă domnul Cîrje vine acum și spune că eu am luat mită 50.000 de euro, în primul rând mă bufnește râsul. Cred că făgărășenii nu dau crezare cuvintelor acestui făgărășean Cătălin Cîrje, fost consilier, fost viceprimar. Nu vreau să spun mai mult despre activitatea lui în Făgăraș, dar este o minciună. Nu am luat bani din stadion, nici prin gând nu mi-a trecut așa ceva. L-am sunat să-i spun cum poate să afirme așa ceva, nu răspunde la telefon, normal. L-am sunat pe domnul Capeti și dânsul spune că un dosar cu stadionul există de ani de zile, că nu mi-a dat în primul rând mie, bani, nici altora nu a dat bani, dar dacă este un dosar pe rol, adevărul va ieși la iveală. Cîrje minte și dacă el continuă, instanța trebuie să-și facă rolul“, a spus fostul consilier local, Lucia Baki

Cred că e campanie electorală acolo, nu știu ce e, m-a sunat și doamna Baki. Eu i-am spus și doamnei Baki, cine face declarații să răspundă pentru ele. Eu când am ceva de declarat, declar.  Deocamdată nu am nimic de declarat“, ne-a spus Iulian Capeti.

Pe de altă parte, într-o scrisoare adresată GSP, în anul 2015, Iulian Capeti susține că „trebuie doar să înţelegeţi că eu nu am nici o legătură cu cloaca ce există în acel oraş. Duceţi-vă până acolo şi staţi o săptămână, nu mai mult, şi veţi înţelege ce vreau să spun. Nu vă lăsaţi induşi în eroare de personaje care acum pozează în apărători ai oraşului! Toţi sînt la fel! Totul se face la mica înţelegere între ei!

Scrisoarea integrală AICI