Aseară, începând cu ora 18.00, făgărășenii au fost invitați la dezbaterea publică privind aprobarea unor măsuri pentru implementarea procesului de bugetare participativă la nivelul municipiului Făgăraș. Deși, la alte dezbateri organizate la orele amiezii, s-a pus prezența mică a făgărășenilor pe baza orei nepotrivite, pentru cei care sunt la serviciu, nici aseară, la dezbaterea pe această temă nu au ajuns mulți făgărășeni. Doar opt făgărășeni au fost prezenți, dintre care doi  reprezentanți ai partidului USR, care au venit și cu câteva propuneri la Regulamentul procesului de bugetare participativă. 

Prezentarea acestui proces de „bugetare participativă“ a fost făcută de doi angajați ai Primăriei Făgăraș, de la Compartimentul Implementare Proiecte.

Astfel, după modelul altor orașe mai mari, Făgărașul va implementa din acest an „bugetarea participativă“ iar  făgărășenii pot să se implice în stabilirea priorităților de investiții pentru anul 2019.

Pentru acest an, primul în care se implementează bugetarea participativă s-a pus la dispoziție suma de 50.000 de euro și fiecare proiect propus de făgărășeni nu trebuie să depășească suma de 10.000 de euro.

Pot participa la procesul de bugetare participativă cetățenii care locuiesc, muncesc sau studiază în Făgăraș și au împlinit vârsta de cel puțin 18 ani.

Procesul se va desfășura pe mai multe etape și potrivit angajaților Primăriei va demara  în aprilie- mai. Inițial va fi realizată o platformă online www.participare.primaria-fagaras.ro, unde făgărășenii vor trebui să se înregistreze, pentru a putea depune proiecte sau pentru a putea vota. Fiecare cetățean poate să înregistreze unul sau mai multe proiecte(câte un proiect pentru fiecare domeniu) prin intermediul acestei platforme. Ulterior, va avea loc o analiză tehnică și legală a acestor proiecte de către o comisie tehnică formată din reprezentanți ai primăriei, consilieri locali, reprezentanți ai mediului de afaceri, dar și un reprezentant al unui ONG. În urma acestei analize, se va stabili lista proiectelor eligibile. Toate proiectele declarate eligibile vor fi supuse votului cetățenilor. Proiectele care vor obține cele mai multe voturi vor fi cuprinse în bugetul Primăriei Făgăraș.

Propunerile de proiecte

Propunerile de proiecte vor fi depuse online, pe site-ul bugetării participative, www.participare.primaria-fagaras.ro

Făgărășenii pot beneficia de asistență din partea angajaților primăriei, respectiv din partea funcționarilor de la Biroul Implementare Proiecte de Finanțare pentru crearea contului, depunerea de proiecte sau vot, zilnic între orele 13.00-16.00.

Domenii

Propunerile trebuie să se încadreze într-unul din următoarele domenii:

a. Alei, trotuare și zone pietonale

b. Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației

c.Spații verzi și locuri de joacă

d. Amenajare spații publice(mobilier urban, iluminat public)

e. Infrastructură educațională și culturală

f. Orașul digital

Propunerile de proiecte depuse trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

  • să corespundă unui obiectiv de interes general
  • să fie sau să poată fi asimilate unei investiții aflate în aria de competență a Primăriei Făgăraș și care vizează un spațiu public
  • să nu intre în aria altor programe ale Primăriei Municipiului Făgăraș cum sunt finanțările destinate ONG-urilor, structurilor sportive
  • să nu fie contrare sau incompatibile cu planuri sau proiecte ale municipalității aflate în derulare
  • să nu aibă un caracter comercial sau publicitare
  • să nu aibă un caracter politic sau etnic
  • să nu genereze cheltuieli de funcționare importante(intreținere, plata unor drepturi de autor) după implementare
  • să fie clar delimitate spațial și să nu fie prea vagi
  • să se încadreze în bugetul maxim alocat unui proiect

Potrivit regulamentului se vor organiza și ateliere participative, în cadrul cărora cetățenii pot identifica prioritățile din comunitate.

De asemenea, în urma analizei tehnice, Primăria poate unifica mai multe proiecte cu același obiect și le poate supune la vt în această nouă formă, cu înștiințarea prealabilă a deponenților.

Potrivit reprezentanților primăriei va fi stabilit un calendar exact al procesului de bugetare participative iar 30 de zile sunt destinate promovării în rândul cetățenilor a acestui proces.

„Vom crea și o pagina de Facebook, o pagină de Instagram, vor avea loc și niște ateliere participative, dar toate informațiile se vor regăsi pe site-ul Primăriei Făgăraș“, a spus Grațiela Balan, de la Compartimentul Implementare Proiecte.