În cadrul vizitei de vineri, 1 martie, de la Făgăraș a președintelui PNL, Ludovic Orban, acesta s-a întâlnit cu primarii și consilierii PNL din Țara Făgărașului. Discuția s-a axat atât pe problemele administrative întâmpinate de autoritățile locale legate de legislația în vigoare, cât și de strategia pentru alegerile europarlamentare care se apropie. Una din problemele cu care se confruntă primarii este cea legată de accesarea de fonduri europene pentru localitățile cu un număr de locuitori mai mic de 2000.

În prima parte a programului am avut o întâlnire foarte interesantă și utilă cu primarii Partidului Național Liberal din Țara Făgărașului, cu care am abordat mai multe teme importante pentru buna funcționare a autorităților locale și pentru a putea susține anumite puncte de vedere la nivel național, în dezbaterile la nivelul parlamentului sau în dezbaterea altor tipuri de reglementări. Destui primari și nu doar aici în Țara Făgărașului și în alte zone, au reclamat faptul că localitățile sub 2000 de locuitori, nu sunt eligibile pentru fonduri europene, ceea ce este o tâmpenie, care a fost inventată de birocrații de la București și care împiedică accesul la fonduri europene pentru foarte multe comunități locale și evident că ne-am asumat ca pe următorul exercițiu financiar 2021-2027 să nu mai apară această limitare a accesului la resursele europene pentru localitățile sub 2000 de locuitori.“, a spus Ludovic Orban, președintele PNL.

Ordonanţa 114 va avea un impact direct asupra industriei construcţiilor, aducând avantaje fiscale angajaţilor, dar şi o creştere de costuri pentru companii, fapt ce va genera un cost mai mare pentru devizele de lucrări. Și de acest lucru s-au plâns primarii din Țara Făgărașului, în cadrul întâlnirii cu președintele PNL.

„De asemenea, am discutat gravele probleme de cofinanțare pe care le au autoritățile locale, atât în finanțarea proiectelor care au finanțare din PNDL, cât și ceea ce privește cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene. De asemenea, mi-a fost reclamat un lucru, care de altfel l-am și prevăzut și anume creșterea devizelor pentru lucrările de construcții, în urma prevederilor Ordonanței 114. Odată cu creșterea salariului minim la 3000 de RON, în zona construcțiilor care va duce la creșterea salariilor către toți angajații din construcții. De asemenea și din alte motive de natură tehnică vor crește foarte mult valorile lucrărilor iar tot în spinarea autorităților locale vor cădea aceste creșteri ale devizelor, pentru că pe PNDL, Guvernul nu și-a asumat răspunderea unor costuri suplimentare apărute în urma unor reglementări tot ale Guvernului care au generat această situație. Pe fonduri europene, evident că nu poți să obții o suplimentare a fondurilor pentru că deja cadrul de obținere a finanțărilor s-a stabilit și practic tot în spinarea autorităților locale vor cădea aceste costuri suplimentare“, a mai adăugat Ludovic Orban.

„Suntem singurii care suntem cu proiecte în derulare și Ordonanța 114 ne-a bulversat. Problema noastră este actualizarea la contractele pe care le avem pentru că nu au apărut normele la 114, deci nu știm cum să le aprobăm. Au venit de la ANAF niște instrucțiuni prin care unele firme interpretează că toate salariile trebuie mărite. E o problemă foarte mare și nu știm ce să facem, au trecut deja cele 45 de zile în care trebuia să apară normele de aplicare.  Deja și ei sunt bulversați, în rest că primarii au sărit pe noi, Consiliul Județean, pentru că trebuie să-i sprijinim și după cum știți de trei ani de zile, de când suntem, încercăm să-i sprijinim pe toți primarii și nu am ținut cont e culoarea lor politică. În mare parte i-am sprijinit pe toți“, a spus Adrian Gabor, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov.

Pe lângă problemele administrative cu care se confruntă primarii Țării Făgărașului, cauzate de legislația în vigoare, în cadrul întâlnirii s-au abordat evident și chestiuni politice.

„Ne bucurăm de fiecare dată să fim aici. Am discutat cu colegii din Făgăraș și din Țara Făgărașului despre perioada aceasta de precampanie, în care avem de strâns semnături pentru susținerea listei de candidați a Partidului Național Liberal și ca de fiecare dată ne bucurăm că Țara Făgărașului ține stindardul sus. Încercăm să venim cu tot ceea ce se poate pentru ca cetățenii din Țara Făgărașului să vadă atât realizările, cât și ceea ce noi pregătim din perspectiva listei de candidați, dar și din perspectiva lucrurilor pe care le pregătim în programul de guvernare  pentru 2020“, a spus Dragoș David.