Prima zi de primăvara a fost și prima experiență privind viața de școlar, pentru micuții de la grădinițele din oraș. Astăzi, preșcolarii au avut ocazia să  facă cunoștință cu elevii Colegiului Național „Radu Negru“, să viziteze instituția de învățământ și să vadă efectiv cum e la școală.

În prima zi de primăvară, Colegiul Național „Radu Negru“ și-a deschis porțile pentru preșcolarii care la toamnă vor păși pentru prima dată la școală. Cu emoții în suflet, dar și curioși de ceea ce le oferă viața de școlar, micuții au fost atenți la toate activitățile pregătite de elevi împreună cu doamnele învățătoare. Mai mult au încercat să le demonstreze elevilor că sunt pricepuți și că sunt pregătiți să devină școlari.

Marcăm primăvara, sosirea primăverii cu cei mici, cu viitorii școlari, care în toamnă ne vor călca pragul școlii. Îi așteptăm cu drag, este o zi de sărbătoare, o zi frumoasă, o zi a primăverii iar primăvara înseamnă reînviere, deci totul revine la viață și la bucurie“, ne-a spus Codruța Culda, învățătoare la clasa a IV-a.

La clasa pregătitoare B, preșcolarii au aflat de la elevi ce au învățat ei până acum la școală.

 

„Astăzi am organizat Ziua Porților Deschise, pe care am intitulat-o „O zi împreună“. De ce „O zi împreună“? Pentru că astăzi, elevii noștri din ciclul primar se conectează cu preșcolarii. Ziua a debutat cu un tur pe care l-am oferit preșcolarilor, ca apoi să fie preluați de clasele pregătitoare și de cele de a IV-a, pentru a organiza activități diverse. Este foarte important ca acești copii de ciclu preșcolar să se conecteze cu elevii ca să înțeleagă de fapt scopul educației. O să vedeți clasele de a IV-a câtă maturitate au acum, câtă emoție și modul în care interacționează. De asta ne-am dorit să realizăm acțiuni de socializare alături doamnele învățătoare, pentru a înțelege că educația înseamnă conectare și conexiune“, ne-a spus prof. Maria Racu, dir. Colegiului Național „Radu Negru“

Pentru anul școlar 2019-2020, Colegiul Național „Radu Negru“ a propus patru clase pregătitoare, cu câte 25 de locuri fiecare.

„Sunt clasele din acest corp de clădire, corpul B, la parter. După cum puteți observa suntem într-o clasă pregătitoare, care are logistica necesară, mobilierul necesar și accesoriile IT, tabla electronică pentru a se putea realiza și acțiuni de interconectare“, a mai spus Maria Racu.