Ecoterm are un alt administrator special

Consilierii locali au aprobat aseară proiectul de hotărâre privind numirea unui nou administrator special, după ce Aurora Blendea și-a dat demisia din această funcție pe care a ocupat-o din septembrie 2018. Proiectul de hotărâre privind această numire a fost votat aseară în ședința de îndată a Consiliului Local.

Noul administrator special se numește Ciprian Nicolae Țețiu, este făgărășean, are 46 de ani, absolvent al Liceului de Chimie și al Politehnicii din București. A lucrat 8 ani în Combinatul Chimic și de 13 ani este la Viromet Victoria, în funcție de conducere.

Cu ce gânduri? În primul rând să înțeleg ce situație juridică are societatea, ce parcurs se poate anticipa și să comunic cu consilierii locali dorința și parcursul acestei societăți. Încă nu sunt în temă cu toate datele, mai mult juridice decât tehnice și probabil într-o lună de zile o să am o imagine pe care să o prezint atât consiliului, cât și locuitorilor Făgărașului. “, ne-a spus Ciprian Nicolae Tețiu.

Ciprian Țețiu este cel de-al treilea administrator numit de Consiliul Local, în ultimul an și jumătate.

Nu este neapărat o problemă. Primul administrator, după ce și-a dat demisia Tișcă, a fost numit și propus de Consiliul Local, domnul Baki. Pe urmă domnul Baki și-a dat demisia și a venit propunerea de a fi numită doamna Blendea. Doamna Blendea, din motive personale, pentru faptul că are o cerere de finanțare pe proiecte europene și nu poate ocupa această funcție, și-a dat demisia. Acum, ca propunere și validare este domnul Ciprian Țețiu, fost director la societatea Viromet Victoria.“, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Reamintim că Ecoterm SA este în insolvență din anul 2012, după ce a acumulat datorii la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală de peste 2,5 milioane de lei. Întrucât aceşti bani nu i-a mai putut plăti, ANAF a cerut societăţii Ecoterm intrarea în faliment. Dar pentru că acest lucru ar fi însemnat prăbuşirea societăţii, acţionarii Ecoterm, întruniţi în şedinţă, au hotărât intrarea în insolvenţă voluntară, asta pentru a pune în aplicare un plan de reorganizare.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.