După modelul altor orașe mai mari, Făgărașul va implementa din acest an „bugetarea participativă“. Astfel,  făgărășenii pot să se implice în stabilirea priorităților de investiții pentru anul 2019. Făgărășenii vor avea la dispoziție o sumă de bani din bugetul local al anului 2019, din care vor fi finanțate mai multe proiecte, pe care ei le vor propune și le vor susține, prin vot electronic, pe o platformă online, special realizată în acest scop.

O propunere în acest sens a fost depusă și de USR Făgăraș, la sfârșitul lunii ianuarie.

La sfârșitul lunii ianuarie, USR Făgăraș, prin președintele filialei, Catanas Cosmin și Tudor Benga Deputat USR, au depus o solicitare pentru alocarea unui procent de 5% din bugetul de investiții al municipiului către finanțarea proiectelor propuse de cetățeni.“, potrivit USR Făgăraș.

Noi am început procedura pentru a implementa bugetul participativ. Într-adevăr au făcut solicitare și cei de la  USR. Le-am dat răspuns că deja am început procedura iar discuțiile le purtăm de anul trecut, după ce am luat exemplul Clujului. Procedura pentru a implementa acest sistem este începută atât pentru anul  2019, cât și pentru 2020. Va fi propusă o sumă fixă iar anul acesta vom începe cu o sumă mai mică ca să putem implementa până la sfârșitul anului iar anul viitor va fi o sumă mai mare. “, a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Potrivit edilului șef urmeaza ca în perioada următoare să fie comunicate toate etapele de desfășurare din cadrul procesului de Bugetare participativă .

Iniţiat în urmă cu 15 ani în Brazilia, bugetul participativ este un instrument adoptat cu succes de peste 1.000 oraşe din întreaga lume, printre care Paris, Londra, Berlin sau Lisabona. Acest concept presupune alocarea unui procent din bugetul oraşului pentru finanţarea unor proiecte propuse de societatea civilă, a căror fezabilitate este verificată de administraţia locală. Clujul este primul oraș din România în care a fost implementat conceptul de buget participativ. Practic, clujenii au putut propune proiecte, pe oricare din următoarele domenii: alei, trotuare şi zone pietonale; mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei; spații verzi și locuri de joacă; mobilier urban, iluminat public; infrastructură educațională și culturală. Apoi, acestea au fost selectate, pe baza unei proceduri clare și transparente. La final, proiectele votate au fost finanțate de către primărie și transformate în realitate.