MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează cea de-a 14-a ediție a programului Spații Verzi, o platformă de responsabilitate socială prin care se urmărește implicarea copiilor şi a tinerilor în proiecte de mediu. Prin intermediul programului, MOL România pune la dispoziția organizațiilor neguvernamentale de profil fonduri totale în valoare de 696.000 RON.

„MOL România s-a dovedit a fi un pionier în multe domenii printre care și responsabilitatea socială. Programul Spații Verzi, ajuns la cea de-a 14-a ediție, este cea mai longevivă platformă de CSR a companiei iar modul în care acest program s-a dezvoltat de la an la an arată că el a răspuns unei nevoi reale a societății, anume aceea de a educa și forma tinerii în spiritul respectului față de natură și mediul înconjurător, ajutând astfel tânăra generație să conștientizeze importanța problematicii de mediu,” a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman MOL Romania.

Organizațiile de mediu pot depune cereri de finanțare până la data de 28 februarie, proiectele putând fi înscrise într-una dintre cele două categorii ale programului. Astfel, proiectele selectate în secțiunea Spații Verzi Urbane primesc finanțare de câte 10.000 de lei fiecare, în timp ce la categoria Arii Naturale Protejate finanțarea urcă la 20.000 RON.

“Se vorbește des, mai ales în ultimii ani, despre obligația noastră ca societate de a lăsa moștenire generațiilor următoare o lume mai bună și un mediu mai curat, mai sănătos. Pentru a reuși în acest demers este nevoie de echiparea tinerilor cu abilitățile și cunoștințele necesare pentru a face față provocărilor de mediu de azi și de mâine. Programul Spații Verzi vine în sprijinul acestui demers, de 14 ani, promovând importanța educației ecologice și a cetățeniei active pentru protejarea mediului“, a declarat László Potozky, director al Fundaţiei pentru Parteneriat.

Proiectele pot fi înscrise pentru finanţare în cadrul uneia dintre cele două componente ale programului: Spații Verzi Urbane și Arii Naturale Protejate. În cadrul componentei Spații Verzi Urbane sunt finanțate proiecte care vizează reabilitarea/crearea de spații verzi în paralel cu dezvoltarea unor programe interactive de educație ecologică și de sănătate. De asemenea, în aceeași categorie sunt eligibile și proiecte organizate cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilității și care implică activități şi acțiuni ce presupun un grad ridicat de implicare a comunității.
În cadrul componentei Arii Naturale Protejate sunt eligibile proiectele de promovare şi popularizare a ariilor protejate din România cu scopul de a ridica nivelul de acceptare a acestora în rândul comunităţilor locale prin intermediul implicării ONG-urilor şi şcolilor, precum și a comunităţilor locale. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate, începând cu anul 2019, programul oferă Premiul pentru Mediu.
Premiul se acordă unei persoane sau unei organizații neguvernamentale care a fost implicată cu succes în căutarea unor soluții proactive prin implementarea de inițiative/demersuri pentru conservarea biodiversității sau a ariilor naturale protejate precum și în educarea/conștientizarea publicului cu privire la conservarea naturii, oferind prin propria conduită un exemplu pentru conservarea biodiversității sau a ariilor naturale protejate.

Noutăți în cadrul programului Spații Verzi 2019
Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect în cadrul componentei Spații Verzi Urbane pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane sau pentru programele organizate cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilității s-a majorat cu 1.000 lei, ajungând astfel la 10.000 lei/proiect.
În cazul proiectelor pentru promovarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei, iar valoarea Premiului pentru  Mediu  este de 10.000 lei.

Mai multe detalii despre program pot fi găsite pe site-ul www.spatiiverzi.org.rowww.molromania.ro, respectiv www.repf.ro

Câştigătorii Spaţii Verzi 2018

Câştigătorul premiului Spaţii Verzi Urbane 2018:  Fundația ANYA

Proiectul denumit “Căsuța din dumbravă“ a fost implementat în perioada 01.04.2018 – 15.06.2018 de către Fundația ANYA în curtea Grădiniței cu Program Prelungit “Paradisul copiilor” Craiova, județul Dolj. Cele mai importante rezultate ale proiectului sunt amenajarea unei suprafețe de aproximativ 200 mp prin plantarea a 14 arbori şi arbuşti (magnolie, mesteacăn, platan, tuia, ienupăr – o magnolie fiind plantată în zona amenajată în 2017 de Fundaţia ANYA), 40 muşcate curgătoare şi 58 de flori de exterior. De asemenea, pe o parte din această suprafață a fost amenajat gazon și a fost amplasat mobilier urban.

Câştigătorul premiului Arii Naturale Protejate 2018: ProPark – Fundația pentru Arii Protejate

Proiectul premiat în 2018 în cadrul componentei Arii Naturale Protejate, „Oameni pentru Natură”, are ca scop promovarea ariilor naturale protejate din România şi a oamenilor care lucrează în acest domeniu prin organizarea de evenimente adresate publicului larg.  Proiectul a implicat 27 de colaboratori din 18 județe din România și a avut 3 componente majore: Săptămâna Ariilor Protejate (eveniment național în 2018), seria de filme pilot “Oameni pentru Natură” și realizarea unui pachet de promovare a naturii din județul Brașov. În 2018, echipele de administratori au înscris 41 de activități pe platforma saptamananaturii.ro și pe pagina de facebook dedicată, la care au participat peste 3000 de persoane. Seria de filme “Oameni pentru Natură” prezintă 5 profesioniști care lucrează în domeniul ariilor protejate (ranger, ornitolog, educator pentru natură, cercetător, silvicultor) și reprezintă un prim pas în direcția recunoașterii și promovării profesionalismului și leadershipului în domeniul protecției naturii din România. Filmul lansat în cadrul Săptămâna Ariilor Protejate s-a bucurat de un mare succes în rândul spectatorilor prezenți la eveniment iar în mediul online a atins un număr impresionant de vizualizări.

Date statistice despre programul Spații Verzi

În 2018 au fost acordate finanțări în valoare totală de 645.725,20 lei pentru 47 de proiecte, în care s-au implicat mai mult de 16.000 de persoane. În cadrul componentei Spații Verzi Urbane au fost înființate sau reamenajate spații verzi cu o suprafață totală de 11.939 mp, unde au fost plantați 2108 de arbori şi arbuşti, precum și 4.842 de răsaduri de flori. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate s-au creat 7 poteci tematice, au fost organizate 15 tabere Junior Ranger și au avut loc 183 de activități extrașcolare de educație ecologică.
În cei 13 ani de existență a programului au fost finanțate în total 569 de proiecte din domeniul protecției mediului cu aproape 7 milioane lei, proiecte în care s-au implicat mai mult de 219.000 de persoane, mai ales copii și tineri.
În cadrul componentei Spații Verzi Urbane au fost plantaţi 78.825 de arbori și arbuști și 82.181 de flori înverzind astfel o suprafaţă de 485.849 mp de teren urban. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate au avut loc 1.057 de activități extrașcolare de educație ecologică, au fost organizate 123 tabere Junior Ranger și au fost înființate și amenajate 101 noi poteci tematice în ariile naturale protejate din România.