Cabluri electrice îngropate, stâlpi moderni de iluminat, cu aparate  luminoase cu un randament mare și costuri de mentenanță redusă, asigurarea unui sistem de iluminat în toate zonele orașului! Acestea sunt doar câteva din țintele propuse de administrarea orașului în următorii ani. În acest sens a fost înființat un Serviciu de Iluminat Public Local, serviciu care fost scos la licitație pentru delegarea lui către o societate care se va ocupa de toate aceste lucrări. Valoarea contractului de delegare este de peste 22.000.000 de lei, pentru o perioadă de 10 ani, din care pentru investiții este alocată suma de peste 15.000.000 lei. 

Autoritățile administrației publice locale trebuie să asigure gestiunea serviciului de iluminat public pe criterii de competitivitate și eficiență economică și managerială. În toamna anului 2017, Consiliul Local a decis delegarea serviciului de iluminat public prin procedură de concesiune. În acest sens, se dorește modernizarea sistemului public de iluminat, optimizarea consumului de energie, garantarea permanenței în funcționare, administrarea corectă și eficientă, punerea în valoare printr-un iluminat adecvat a elementelor arhitectonice și peisagistice, marcarea evenimentelor festive.

În momentul de față, sistemul de iluminat este într-o situație precară și nu acoperă în totalitate străzile din municipiu- există corpuri de iluminat lipsă și zone unde iluminatul nu funcționează. De asemenea sursele de lumină sunt învechite și au consumuri mari de energie electrică.

Modernizarea rețelei de iluminat se va realiza pe parcursul a doi ani iar fondurile sunt asigurate printr-un proiect european, dar și prin societatea care va prelua acest serviciu.

Acest serviciu va consta în întreținere, lucrări de modernizare, lucrări care vor dura doi ani de zile. Aici vorbim de lucrări de modernizare prin îngroparea tuturor cablurilor și cu stâlpi de iluminat noi. Lucrările au termen de finalizare doi ani de zile, urmând ca după recepții, noi să plătim rate egale 8 ani de zile . Va fi modernizat iluminatul public din tot orașul. Avem două proiecte, unul pe fonduri europene și unul pe acest serviciu, prin bugetul local. În total, toată modernizarea orașului costă undeva la 7-8 milioane de euro.“, a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Este cunoscut faptul că sistemul de iluminat din oraș este într-o stare precară, învechit, cu surse de lumină de diferite culori și eficiență scăzută. Probleme mari sunt semnalate mereu la trecerile pentru pietoni, când din cauza vizibilității scăzute, frecvent s-au înregistrat accidente rutiere. De asemenea, sunt zone unde rețeaua de iluminat lipsește iar în acest caz, s-au înregistrat furturi din mașini și chiar din locuințe.