COLPORTAJUL, CALE DE DIFUZARE A CĂRȚILOR

IN MEMORIAM BADEA CÂRȚAN ( 24 ianuarie 1849, Cârțișoara – d. 7 august 1911)

Comemorăm în data de 24 ianuarie, 170 de ani de la nașterea lui Badea Cârțan.

Problema circulaţiei cărţii vechi tipărite a constituit o temă majoră de investigaţie pentru cercetătorii istoriei şi tiparului românesc. ”Bibliografia românească veche” editată de către Ioan Bianu, Nerva Hodoş şi Dan Simonescu între anii 1903 şi 1944 (B.R.V. I-IV), înscrie între anii 1508-1830, de sub teascul tiparniţelor, peste 2100 de cărţi. Tirajul de peste 2100 de cărţi româneşti vechi a fost estimat la un total de 2.000.000 de exemplare. Cercetarea bibliologică vizează viaţa şi funcţia socială a scrierilor. Adevărul cuvântului tipărit poartă pecetea memoriei timpului, înscriindu-se în coordonatele civilizaţiei şi culturii unui popor. Dania ca şi colportajul, în ansamblul mijloacelor de difuzare a cărţii din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, prin amploarea pe care o ating, demonstrează interesul pe care societatea românească a epocii a manifestat-o faţă de carte.

Volumele pe care le deține Biblioteca Municipală ”Octavian Paler” : Vasile Cărăbiş, „Badea Cârţan”, Octavian Metea, „Prin Vama Cucului”, S. Suciu, „Procesul lui Badea Cârţan”, I. Coja, ” Tansilvania, invincibile argumentum”, Ion Dianu, „Pe urmele lui Badea Cârţan”, Nicolae Iorga N., „Oameni cari au fost”, Dan Simonescu, Gheorghe Buluță, „ Pagini din istoria cărţii româneşti”, V. Netea, „Spre unitatea statală a poporului român”, Dumitru Almaş, „Popasuri la vetrele istoriei româneşti”, Alexandru Mitru, „Cântecul Columnei”, P. Vulpe, „Columna lui Traian, monument al etnografiei românilor”, „Istoria României în date”, Valentin Borda, ”Călători și exploratori români”, redau cu minuția cronicarului, viața și activitatea Badea Cârţan, „veşnicul colindător de drumuri care gemea sub greutatea cărţilor pe care le căra pe umerii săi”.

„Se privea pe sine ca un purtător de misiune superioară, ca un îndeplinător de porunci ce vin de sus. Şi, pentru că porunca-i venise prin cărţi, prinse pentru dânsele o dragoste fără margini” (Nicolae .Iorga, „Oameni cari au fost”).

Colportajul, fenomen cultural tradiţional pentru Ţările Române, se dezvoltă în condiţiile permanentei prezenţe a românilor din Transilvania în Moldova şi Muntenia, a dezvoltării activităţii tipografice şi a cererii crescânde de carte.

Colportorii ocazionali sau specializaţi, erau recrutaţi dintr-o sferă socială amplă: preoţi, dieci, dascăli, monahi, copişti, tipografi, târgoveţi sau chiar ţărani care mergând în centrele tipografice cu diverse treburi, aduceau la întoarcere, cărţile necesare comunităţilor din mijlocul cărora plecau – aceasta pentru colportorii ocazionali. Colportorii specializaţi erau, în general, persoane a căror existenţă era direct legată de activitatea cu cartea, copişti şi tipografi care în drumurile lor, duceau cu ei şi un număr de cărţi, fără a avea probabil o comandă fermă pentru toate. Dintre aceşti colportori specializaţi reţin atenţia prin activitatea lor mai susţinută, dascălul Vasile Sturza Moldoveanul, copist care a vândut în Transilvania o ”Cazanie”, Iaşi, 1643, un exemplar din ”Tâlcuirea liturghiei”, Iaşi, 1697 şi un ”Octoih”, Târgovişte, 1712.

Badea Cârţan (1849-1911), cioban din Cârţişoara Făgăraşului, a trecut în desagi, pe cărările ascunse ale Carpaților, 4858 opere în 76261 volume pentru a fi distribuite românilor transilvăneni.

Poliţia austro-ungară i-a confiscat multe cărţi, l-a arestat, dar el nu s-a descurajat şi a încercat să facă, ”prin mijlocirea cărţilor purtate pe ascuns de-o parte şi de alta a munţilor Făgăraş și Bucegi, legătura spirituală între românii liberi şi cei asupriţi de stăpânirea străină” (Dan Simonescu, Gheorghe Buluță, ”Pagini din istoria cărții românești”). Aceeași autori consemnează că în urma întâlnirii ciobanilor cu  Badea Cârțan, un martor ocular a transmis prin viu grai cuvintele acestuia: ”Aici, pe vârfurile munților nu trebuie să fie graniță…și dincoace și dincolo de ei au locuit moșii și strămoșii noștri, dacii și romanii, și deci nouă, ni se cade să fim stăpâni. Cetiți aici, în cartea asta și veți vedea!…Cetiți-o și băgați de seamă ce scrie în ea. Apoi, când mai vin pe aici, să mi-o dați înapoi, s-o dau și la alții!”.

”Cazul lui Badea Cârţan, cioban de cărţi, cum i s-a spus, transportate pe umeri cu scopul cultivării patriotismului în masele de cititori, este un exemplu unic în lume, sarcină pe care şi-a luat-o benevol”, aveau să releve autorii volumului, Dan Simonescu și Gh. Buluță, ”Pagini din istoria cărţii româneşti”.

Datele biografice întreţes destinul unui om de excepţie. Profesorul V. A. Urechia îl va învăţa despre ”maica Roma”, despre originea latină a poporului român. În anul 1877 se înrolează voluntar în armata română. După 1894 îşi începe misiunea de colportor. 27 de ani a trecut Carpaţii prin Vama Cucului, Calea Ursului şi Valea Cerbului, locuri tainice, nesupravegheate de vameşi. În anul 1896 a plecat pe jos la Roma. La Columna lui Traian a presărat pământul adus de pe tărâmurile româneşti, grâu şi sare. A adormit pe soclul columnei. Italienii au fost atât de fascinaţi de această poveste, încât a doua zi s-a consemnat în ziare: ”Un dac a coborât de pe columnă”.

Pentru cercurile conducătoare de la Budapesta, Cârţan era un conspirator. Procesul lui Badea Cârţan va fi detaliat în studiul lui Suciu. A fost un „ostaş devotat” al ”Ligii culturale române”, din care făceau parte personalităţi ale României. S-a stins din viaţă la 7 august 1911, fiind înmormântat la Sinaia. La căpătâiul lui stă scris: „Aici doarme Badea Cârţan, visând la întregirea neamului său”.

(Prof. Bica Viorica)