28 de accidente grave, cu 11 persoane decedate și 31 răniți grav, pe drumurile Țării Făgărașului

Aproape nu e săptămână fără accidente sau evenimente rutiere pe Drumul Național 1, în zona noastră. Cele mai multe au fost ușoare și s-au soldat doar cu pagube materiale, însă nici numărul celor grave, cu pierderi de vieți omenești nu este deloc de neglijat. Bilanțul realizat de polițiștii Biroului Rutier Făgăraș arată că în anul 2018 s-au înregistrat în zona noastră 28 de accidente grave, în ușoară creștere față de anul 2017, când bilanțul arăta 23 de accidente grave. În urma acestor accidente grave, în anul care tocmai s-a încheiat, și-au pierdut viața 11 persoane și alte 31 au fost rănite grav. În continuare, Drumul Național 1  este tronsonul unde se înregistrează cele mai multe accidente rutiere.

În urma analizei desfășurate, ca urmare a încheierii anului 2018, am constat faptul și am ajuns la concluzia că pe parcursul acestui an, pe Drumul Național 1, drum care tranzitează zona Făgăraș, am înregistrat un număr de 28 de accidente grave, soldate din nefericire cu 11 morți și 31 de răniți grav. Ca și cauze generatoare a acestor evenimente rutiere putem concluziona că sunt: viteza neadaptată la condițiile de drum, având în vedere configurația Drumului Național 1, depășiri neregulamentare, cât și disciplina pietonilor și neacordare de prioritate acestora“, ne-a spus comisarul șef Daniel Trâmbițaș, șeful Biroului Rutier Făgăraș.

Tot în anul care s-a încheiat, Poliția Rutieră Făgăraș a înregistrat pe raza de acțiune 44 de accidente ușoare cu 53 de răniți ușor, în scădere față de anul 2017.

În continuare vom desfășura activități specifice, pentru a reduce victimizarea pe drumurile publice, atât pe DN1, cât și în zona Municipiului Făgăraș și zona de arondare. Recomandăm participanților la trafic să folosească drumul public în condiții legale, să adapteze viteza la condițiile de drum, să țină cont de recomandările polițiștilor rutieri, să nu se angajeze în manevre care ar putea duce la victimizarea acestora“, ne-a spus mai spus comisar șef Daniel Trâmbițaș.

Potrivit datelor polițiștilor rutieri, cele mai multe accidente au loc pe Drumul Național 1, în zona Perșani- Ucea. În vederea reducerii accidentelor rutiere, Biroul Poliției Rutiere Făgăraș a luat măsuri aplicând  4344 de contravenții, majoritatea pentru nerespectarea regimului legal de viteză și au fost reținute 626 de permise (pentru viteză, depășiri neregulamentare, neacordare prioritate pietonilor). De asemenea, Poliția Rutieră Făgăraș a înregistrat 98 de infracțiuni la regulile rutiere. Este vorba de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis, autoturisme neînmatriculate. În ceea ce îi privește pe pietoni au fost aplicate 188 de sancțiuni pentru traversarea neregulamentară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.