Sărbătoarea Sfântului Ioan reprezintă sfârșitul sărbătorilor de iarnă și așa cum cere tradiția, cetele de feciori din Țara Făgărașului își încheie misiunea după această dată. De 13 ani, Făgărașul devine în 7 ianuarie, capitala cetelor de feciori, cu ocazia festivalului organizat în orașul nostru. 34 de cete de feciori și fete sunt așteptate luni, 7 ianuarie la Făgăraș, la Catedrala Ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul“.

Evenimentul va începe cu slujba oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu IPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, după care cetașii vor colinda din balcoane rând pe rând, încântând oamenii prezenți la catedrală cu colindele specifice fiecărui sat. Va urma apoi defilarea acestora prin centrul orașului, de la catedrală până în centrul vechi al Făgărașului, acolo unde este amenajată scena și unde vor continua cu joc și voie bună.

Și-au anunțat prezența cete de feciori din comunele Beclean, Recea, Hârseni, Șinca Nouă, Șercaia, Șinca, Mândra, Viștea, Ucea, Cincu, Lisa, Arpașu de Jos, Șoarș, Chirpăr, Comăna, Jibert, Voila și chiar din Avrig.