Satul făgărășean este în aceste momente de sărbătoare, sufletul tradițiilor, sufletul petrecerilor. De la sat, cetele de feciori, irozii  și colindătorii vestesc Nașterea Domnului și tot aici, în biserici, comunitățile se strâng pentru a trăi așa cum se cuvine sărbătorile de iarnă. Îmbrăcați în portul tradițional, locuitorii comunei Beclean au participat la biserică, acolo unde au vestit Nașterea Domnului împreună. 

Astăzi, în satul Hurez, lumea s-a gătit în costumele tradiționale și cu mic, cu mare au mers la biserica din sat.

 

După Sfânta Liturghie, oficiată de parohul din sat, Marius Neagu și de fostul paroh, în prezent preot la Brașov, Tudor Sicoe, colindătorii au adus bucurie în sufletele celor prezenți la lăcașul de cult. Primarul comunei Beclean, Claudiu Motrescu împreună cu grupul vocal din Beclean a ținut să fie alături de locuitorii din Hurez și să se bucure împreună de Nașterea lui Iisus.

De asemenea, un moment plin de emoție a fost prezența unui grup de colindători din Brașov, coordonați de fostul paroh din Hurez, pr. Tudor Sicoe.

După ce ieri, la Beclean a fost o sărbătoare deosebită, în a doua zi de Crăciun, când s-au decernat acele diplome de onoare pentru doi cetățeni ai satului Beclean, astăzi a venit rândul să fim împreună cu cei de la Hurez, să cântăm împreună colinde și să simțim spiritul Crăciunului împreună și cu cei de la Brașov. Cu toții ne-am bucurat de sărbătoarea Crăciunului“, ne-a spus Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.

Și biserica din Beclean a răsunat ieri de colindele celor prezenți. Iar sărbătoarea a fost cu atât mai specială, cu cât s-au acordat diplome de onoare  pentru doi cetățeni ai satului Beclean.

La Beclean, am decernat diplomele de onoare, aprobate bineînțeles în Consiliul Local, preotului paroh, Nicolae Ludu, care are o vârstă înaintată, de 92 de ani și a slujit timp de 55 de ani, dintre care peste 30, doar la Beclean și totodată și Mariei Trâmbițaș, care a făcut muncă în folosul comunității, la adevărata ei valoare, fiind alături de ansamblul folcloric, de dansatori și cu sufletul și fizic, ajutându-i cu costumele populare, cu coregrafia, în permanență“, ne-a mai spus Claudiu Motrescu.

În biserica din Beclean au fost prezenți ieri și cetașii care au colindat și copiii cu Irozii. De asemenea și grupul vocal din sat a vestit Nașterea Domnului.