FOTO: someseanul.ro

Poliţia Română trage un semnal de alarmă. Metoda Accidentul, escrocheria care a lăsat mii de români fără toţi banii din casă, a revenit în forţă. De această dată, şarlatanii sunt şi mai convingători pentru că joacă rolul unor poliţişti. Sub pretextul că ajută la prinderea unor infractori care au dat sute de ţepe, victimele sunt convinse prin telefon – de falşi oameni ai legii – să îşi dea toate economiile unor străini.

Noua înşelătorie – inspirată din “metoda accidentul” – a apărut de mai puţin de o lună. Poliţiştii spun că în fiecare săptămână cel puţin zece victime au căzut în această capcană. Oamenii au pierdut între 10.000 şi 30.000 de lei.

O femeie din Câmpina le-a spus anchetatorilor pas cu pas ce s-a întâmplat.

“Am fost sunată de mai multe ori de un număr ascuns. Când am răspuns, persoana de la celălalt capăt mi-a spus că e doctor şi că fiul meu a provocat un accident grav. Nu i-am crezut, pentru că eu am o fiică plecată peste graniţă. Doctorul mi-a spus că mă va suna din nou pentru că una dintre victime trebuie resuscitată.”

Deşi ştia că e o înşelăciune, femeia a fost luată prin surprindere cu încă un apel.

Am fost sunată de pe un alt număr, de un domn care mi-a spus că e de la Poliţie, ştia că fusesem sunată cu “metoda accidentul”. Mi-a spus că Poliţia e pe urmele escrocilor de şase luni şi că mă roagă să îi ajut. Mi-a spus să escrocii mă vor resuna şi să joc teatru, să mă prefac că îi cred. Să le dau banii pe care îi cer ca să poată să îi prindă în flagrant.

A crezut astfel că îi ajută pe poliţişti şi a acceptat să ofere unei persoane necunoscute, care i-a bătut la uşă, 20 de mii de lei.

Adevăraţii poliţiştii sunt cei care i-au spus femeii adevărul: a fost victima noii metode accidentul. Banii nu au fost încă recuperaţi, iar anchetatorii nu au reuşit să dea de urma reţelei.

Doar anul acesta, poliţiştii au destructurat 12 reţele de crimă organizată care au câştigat peste patru milioane de lei prin vechea metodă accidentul. Liderii reţelei – deşi erau în închisoare – aveau acces la telefoane mobile, pentru a-şi coordona atacurile.

Poliţiştii le recomandă românilor să sune imediat la 112 în cazul în care sunt contactaţi de persoane care se recomandă a fi poliţişti. Deşi nu au nici uniformă, nici legitimaţie.

sursa> a1.ro