Astăzi, la Muzeul Țării Făgărașului a avut loc vernisajul expoziției temporare „Visând la păpădii“, realizată în memoria artistei din orașul nostru, Adriana Iacob-Şandru (1969-2016). 

Adriana Iacob Șandru s-a născut la Făgăraş, într-o familie de intelectuali, care i-a încurajat şi sprijinit aspiraţiile artistice. Primele încercări artistice datează din perioada liceului şi constau în acuarelă, pictură în ulei, bijuterii etc. În timpul studenţiei la medicină şi după terminarea studiilor a continuat să picteze. A colaborat la ilustrarea unui album de anatomie al Facultăţii de Medicină din Bucureşti. În 1994, ca studentă a avut prima expoziţie personală de grafică şi pictură de inspiraţie creştină, donată Patriarhiei Române.
A încercat diverse stiluri artistice – desen, grafică, pictură, îmbinând armonios materiale şi tehnici diferite în ceea ce ea numea ,,mixart”. În ultimii ani a lucrat mai mult în acrilice, şlefuindu-şi tehnica ,,mixart” prin integrarea de materiale diverse (nisip, folie de aluminiu, foiţă, sfoară, pietre, material plastic), lucrările ei devenind tot mai abstracte.  O bună parte din tablouri se află în colecţii private din ţară şi din afara ei – Elveţia, Italia etc.

Avem o expoziție de pictură și grafică, cu o încărcătură emoțională aparte. Este vorba de o expoziție personală, de artist, a unui artist amator, dar cu un talent remarcabil. A creat o artă pe care a numit-o „mixart, iar noi încercăm să o aducem astăzi la cunoștința publicului vizitator. Artistul amator care expune s-a numit Adriana Iacob Șandru. Dorința ei a fost ca în orașul de origine să i se prezinte o mică parte din creațiile care aparțin familiei. O mare parte din creațiile ei se află în colecții particulare, din țară și nu numai.“, ne-a spus Elena Băjenaru, managerul Muzeului Țării Făgărașului.

Am organizat această modestă expoziție ca omagiu pentru nepoata mea, Adriana Iacob Șandru, medic de meserie și pictoriță amatoare, mare iubitoare de frumos, așa cum  să vedeți, dar toate lucrurile sunt făcute cu pasiune, multă migală și mult suflet. Am crezut că aceste tablouri merită să fie văzute și admirate și de alții. Credem că ea și sora ei care a sprijinit-o în permanență, au adus onoare Făgărașului, au fost două persoane de excepție, eleve strălucite, studente la fel și niște persoane care și-au făcut datoria din toate punctele de vedere“, ne-a spus Angela Comșa.

Expoziția va fi deschisă până la jumătatea lunii februarie 2019.