Deși s-au anunțat modificări importante la regulamentul de salubrizare al orașului iar una din măsuri și cea mai importantă fiind stabilirea unei taxe speciale mult mai mare față de prețul pe care îl plătim astăzi pentru gunoi, la dezbaterea ce a avut loc astăzi la Primăria Făgăraș au luat parte doar doi făgărășeni, interesați de acest subiect.  De asemenea, la Primăria Făgăraș, nu a ajuns nicio propunere, amendament sau sugestie, pe toată perioada cât aceste regulamente au fost puse în dezbatere publică. De asemenea, la întâlnirea cu reprezentanții Primăriei și ai Salco Serv a fost prezentă  presa din Făgăraș, dar și echipa din Primărie și de la Salco Serv care a realizat acest regulament.

Unul din motivele invocate de o făgărășeancă prezentă este ora neadecvată, susținând că mulți din cei interesați sunt la serviciu. În replică, primarul i-a răspuns că au fost dezbateri programate și la orele după-amiezii și tot așa prezența a fost destul de mică.

Așadar, s-au explicat motivele pentru care s-a decis instituirea acestei taxe speciale, dar și cuantumul mărit al acesteia.  În urma modificărilor legislative, autoritatea locală a fost nevoită să conceapă un nou regulament de salubritate și impunerea unei taxe speciale.

Astfel, potrivit noului regulament de anul viitor, plata acestui serviciu se va transforma într-o taxă specială, pe care o vom plăti la Primărie. Dacă până acum am plătit 8,4 lei/pers, pentru persoanele fizice (TVA inclus) și 100 lei pentru persoanele juridice(TVA inclus), din 2019 vom plăti:

  • 13,61 lei /persoana fizică – valoarea acoperă costurile de colectare separată, transport, sortare, contribuția la economia circulară și depozitarea finală pentru deșeurile reziduale și biodegradabile din menajer.
  • 160 lei/mc / persoane juridice – valoarea acoperă costurile de colectare separată, transport, sortare, contribuția la economia circulară și depozitarea finală pentru deșeurile reziduale și biodegradabile din menajer.

Făgărășenii, care vor avea obligația colectării selective, vor primi o bonusare dacă vor preda deșeurile la unul din cele 12 puncte de precolectare cu cântărire de pe raza municipiului. Cel mai probabil aceste centre vor fi amenajate la centralele Ecoterm din cartiere.

Valoarea bonusării:

– pentru deșeuri de tip PET si doze – 1 leu/sac cu greutatea minimă de 1,5 kg

– pentru  deșeuri de tip carton & hârtie – 2 lei/sac cu greutatea minimă de 4 kg

–  pentru deșeuri de tip sticlă – 3 lei/ sac cu greutatea minimă de 10 kg

Astfel fiecare cetățean își va putea recupera parțial sau total din costurile serviciului de salubritate achitate prin taxă.

Următoarele categorii de deșeuri nu vor mai fi colectate în amestec și prețul pentru gestionarea acestor fluxuri nu este inclus în valoarea taxei special de salubritate:

  • Deșeurile verzi/vegetale din gospodării, deșeurile din construcții și desființări deșeurile voluminoase.

Acestea vor fi preluate vor fi preluate cu titlu gratuit la sediul operatorului în limita a 3 mc/lună.

Dacă se dorește ca acestea să fie ridicate de la sursă, se vor efectua comenzi pentru servicii suplimentare și se vor practica următoarele tarife propuse:

  • 70 lei/mc pentru deșeurile verzi/vegetale din gospodării – valoarea acoperă costurile de colectare, transport, prelucrare/ depozitare finală.
  • 70 lei/mc pentru deșeurile din construcții și desființări– valoarea acoperă costurile de colectare, transport, prelucrare/ depozitare finală.
  • 49 lei/mc pentru deșeurile voluminoase – valoarea acoperă costurile de colectare, transport, prelucrare/ depozitare finală.
  • Deșeurile periculoase din deșeul menajer .
  • Deșeurile de echipamente electrice și electronice

Acestea vor fi ridicate cu titlu gratuit de către operator pe bază de comandă.

SANCȚIUNI APLICABILE pentru gestionarea neconformă a deșeurilor sunt între 1.000 și 3.000 lei pentru persoane fizice respectiv între 20.000 și 40.000 lei pentru persoane juridice.

S-a pus în discuție modalitatea de plată a acestei taxe. Potrivit șefei serviciului de Taxe și Impozite, această taxă se va plăti trimestrial, la casieriile Serviciului de Taxe și Impozite. Și pentru că volumul muncă a celor de la Taxe și Impozite va fi mult mai mare, s-a luat în calcul deschiderea a încă unei casierii.

Publicată de Fagarasul Tau pe Miercuri, 5 Decembrie 2018

Suntem si pe:
0