Românii, printre fumătorii înrăiți ai Europei

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul celor 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog – dintre care unul aflat la Brașov, a organizat activități de informare, la nivel național, cu ocazia Zilei Naționale fără Tutun, care se marchează anual în a treia zi de joi din luna noiembrie.
Anul acesta, tema aleasă a fost „Tutunul distruge inimi. Alege sănătatea!”.

„Tema este dedicată asocierii între consumul tutunului şi bolile cardiovasculare, campania propunându-şi să evidenţieze factorul de risc major în declanşarea bolilor cardiovasculare – tutunul. Infarctul de miocard, care în acest moment reprezintă cauza principală a mortalităţii, este una dintre consecinţele fatale ale dependenţei de nicotină”, au explicat organizatorii campaniei.

Prin activitățile desfășurate anul acesta se dorește creşterea gradului de conştientizare a populaţiei cu privire la riscurile bolilor cardiovasculare ale consumatorilor activi şi pasivi, scrie mytex.ro.

Potrivit datelor deţinute de ANA, prevalenţa persoanelor fumătoare în România este de 27% (un procent peste media UE), iar pentru jumătate dintre fumătorii cu vârsta peste 45 de ani sunt înregistrate decese din cauza diferitelor boli induse sau accelerate de fumat.

Deşi consumul de tutun în rândul adolescenţilor din România s-a înscris pe o linie descendentă începând din 2003, în 2015 este peste mediile europene, pentru toate perioadele de referinţă: consumul de tutun de-a lungul vieţii – 51,7% faţă de 45,6% la nivel european, consumul de tutun în ultimele 30 zile – 30,1% faţă de 21,4% şi consumul de tutun zilnic în ultimele 30 zile – 19,7% faţă de 12,4%. Totodată, se observă valori mai mari ale consumului de tutun în rândul băieţilor, comparativ cu cele înregistrate în rândul fetelor, însă pentru ambele sexe, adolescenţii din România se situează peste valorile medii europene”, au explicat reprezentanții ANA.

Conform acestora, bolile care determină cea mai mare mortalitate în România sunt exact acele boli pentru care fumatul este factor cauzal sau de risc: bolile cardiovasculare, cancerul (în special cel pulmonar, în creştere la sexul feminin) şi bolile respiratorii obstructive cronice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.