Foto. Accident pe DN1, cu două victime încarcerate

foto: Codlea-info.ro

Update

Un bărbat de 27 ani, din Sibiu, care a condus un autoturism, înmatriculat în București, pe DN 1, dinspre Făgăraș spre Brasov, la km 189 + 450 m., într- o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în Brașov, condus de un bărbat de 67 de ani, din Făgăraș.

În mașina condusă de bărbatul de 27 ani se mai afla un pasager, bărbat, cetățean german iar în celălalt vehicul mai era o pasageră. Toți cei patru ocupanți ai mașinilor primesc în acest moment îngrijiri medicale la fata locului. Bărbatul de 27 ani a fost testat și nu se afla sub influența alcoolului.“, potrivit Gabrielei Dinu, purt. de cuv. a IPJ BRAȘOV.

Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers.

Update

Potrivit ultimelor informații, primite de la ISU Brasov, sunt trei victime care au nevoie de îngrijiri medicale, din care una e în stop cardio-respirator.

Stire inițială

Accident rutier în urmă cu puțin timp, pe DN1, între Vlădeni și Codlea. Din primele informații sunt două autoturisme implicate și două persoane încarcerate. Potrivit ISU Brașov, la fața locului se deplasează 2 echipaje SMURD, un echipaj cu autospecială cu apă și spumă și unul de descarcerare. Vom reveni.

foto: codlea-info.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *