foto: SuceavaNews.ro

O sperietură de moarte a tras în această seară un făgărășean care locuiește în Zona Gării. Acesta a fost atacat de o vulpe chiar în fața blocului în care locuiește. Norocul lui a fost ușa lăsată deschisă în scara blocului. Vânătorii au fost anunțați și vor face o verificare a zonei.

Făgărășeanul a coborât cu copilul de un an în brațe, pentru a da niște oase pisicilor din fața blocului. Le-a strigat, însă în locul pisicilor și-a făcut apariția o vulpe. A rămas șocat și nu-i venea să creadă ochilor ce vede. Nu a avut timp să se dezmeticească că animalul a sărit asupra lui. Norocul său a fost ușa lăsată deschisă la scara blocului și a reușit să se refugieze acolo. Speriat a intrat în casă și a povestit soției ce a pățit. A încercat să filmeze vulpea din locuință pentru a-i atenționa pe oameni de prezența ei. Vânătorii au fost și ei anunțați și vor verifica zona și pentru a o îndepărta dacă mai este prezentă în oraș.

 

Suntem si pe:
0