foto: reintregirea.ro

Astăzi, se împlinesc 419 de ani de la intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia.  Au trecut mai bine de patru secole, de când Alba Iulia a fost pentru prima dată capitala țărilor române unite sub sceptrul lui Mihai Viteazul. Înainte de îndeplinirea idealului românesc, de unire a teritoriilor de la nord și sud de Carpați, în istorie a rămas glorioasa intrare a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, după victoria de la Şelimbăr asupra oştilor transilvane, conduse de cardinalul Andrei Bathory.

Cu această ocazie, oficialităţile locale din Alba organizează astăzi manifestări la statuia domnitorului din Cetatea Alba Carolina.

Programul a inclus oficierea unei slujbe religioase, susţinere de alocuțiuni cu privire la semnificaţia evenimentului și depuneri de coroane de flori  la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din municipiul Alba Iulia. Prezenți la manifestare vor și făgărășeni. Un grup de 70 de persoane din comuna Lisa va susține un program artistic, cu dansuri și cântece patriotice. De asemenea, lisenii vor prezenta celor de față și expoziția „Și noi am semnat la Alba Iulia“, expoziție coordonată de Ioan Ciungara și care cuprinde mai multe fotografii cu locuitorii comunei Lisa care au participat sau au contribuit prin actele de vitejie la Marea Unire.

Această activitate face parte din proiectul început în vară, intitulat „Și noi am semnat la Alba Iulia“. O să mergem astăzi la Alba Iulia cu grupurile pe care le avem în comună: Grupul Vocal din Breaza, Grupul din Lisa și echipa de dansuri „Horița“, la 419 ani de la intrarea lui Mihai Viteazu în Cetatea Alba Iulia. Acolo ne vom prezenta portul și tradițiile.“, ne-a spus Gheorghe Moga, primarul comunei Lisa.

Locuitorii satelor comunei Lisa au contribuit prin jertfe de sânge pe câmpurile de luptă, prin acte prin care și-au exprimat adeziunea la Marea Unire și au împuternicit delegații care să semneze actele Marii Uniri și prin participări efectiv la acest eveniment.

Suntem si pe:
0