Șoferul ambulanței a fost lăsat liber

Procurorii au luat decizia să nu-l propună pentru arestare pe șoferul ambulanței care a provocat, aseară, un grav accident. Astfel, în cazul ambulanțierului a fost luată măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

De asemenea, în această dimineață, conducerea Serviciului de Ambulanţă Braşov a luat decizia desfacerii contractului de muncă, în cazul şoferului. Potrivit conducerii serviciului, bărbatul de 56 de ani lucra ca ambulanţier de 18 ani, la Făgăraş.

Reamintim că atât asistenta de pe ambulanță, cât și pacientul care fusese preluat din Vad, pentru a ajunge la Spitalul din Făgăraș, au fost răniți, după ce șoferul ambulanței, care avea o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool în aerul expirat, a pierdut controlul volanului și a ajuns în șanț. Accidentul s-a petrecut aseară pe DN1, între Mândra şi Şercaia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.